Festivalul internaţional “Lucian Blaga”

Ediţia a 19-a – Cluj-Napoca

Joi, 14 mai, s-a desfăşurat în mai multe locaţii din municipiul Cluj-Napoca cea de-a 19-a ediţie a Festivalului internaţional “Lucian Blaga”, la care au participat scriitori şi iubitori de literatură din mai multe localităţi transilvane precum şi de peste hotarele ţării, lucru edificator sub aspectul prestigiului de care se bucură an de an de această manifestare ce a intrat şi în atenţia oficialităţilor clujene.

La ora 9,00 dimineaţa, în prezenţa unor reprezentanţi ai primăriei municipiului, au fost depuse jerbe de flori la statuia poetului de lângă Biblioteca Centrului Universitar, iar apoi, în sala festivă “Ioan Muşlea” a aceluiaşi stabiliment cultural a fost organizată deschiderea festivă a ediţiei în cadrul căreia au rostit alocuţiuni Irina Petraş, Mircea Borcilă, Dorli Blaga, Basarab Nicolescu (Franţa), Horia Bădescu. A fost rostit de către poetul Ion Cristofor cuvântul primarului Sorin Apostu. Vorbitorii au accentuat postura de mare poet şi filosof a lui Lucian Blaga, şicanele nemeritate ce i s-au făcut de către Mihai Benic, Nestor Ignat, Crohmălniceanu şi alţii, mici slujbaşi ai regimului comunist a căror răutate şi invidie n-au putut diminua meritele marii personalităţi a filosofului de la Lancram, în schimb i-au creat destule necazuri şi insomnii. Basarab Nicolescu, autorul unui important studiu intitulat “Rădăcinile libertăţii”, a evocat cu tristeţe acele neplăcute amintiri legate de calvarul ce a trebuit să-l suporte Lucian Blaga din partea unor colegi, ca să zic aşa, întru ale scrisului, în acea epocă de care poporul roman nu poate fi mândru. Dorli Blaga, fiica poetului, a mulţumit pentru faptul că memoria şi renumele tatălui său sunt astăzi sfinţite şi păstrate cu grijă în patrimoniul cultural.

Recitalul de poezie “În lumină” l-a avut drept moderator pe poetul şi omul de cultură Horia Bădescu, cel care a organizat la Paris nouă ediţii ale festivalului Blaga, contribuind la cunoaşterea problematicii operei filosofului român în marea capitală europeană. Au citit din versurile lor poeţii Ion Pop, Ion Mureşan, Vasile Ignea, Adrian Popescu, Eugen Nistor, Virgil Bulat, Doina Cetea, Mariana Bojan ş.a. În jurul orei 13,30, participanţii la manifestare au vizitat Salonul de primăvară al scriitorilor amenajat la Casa Artelor, sediul Societăţii Carpatica (B-dul Eroilor nr. 16), prezentat pe scurt de către Irina Petraş. În cadrul Salonului a luat cuvântul şi poeta plasticiană Mariana O. Bojan, referindu-se la afinităţile şi înrudirile dintre cele două nobile profesii de scriitor şi plastician.

În încheiere, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (str. Universităţii nr. 1) s-a petrecut un moment de mare ecou în publicul clujean prin lansarea volumului retrospectiv “Meridian Blaga în lumină nouă”, a Jurnalelor Corneliei Bredicean-Blaga editate de Dorli Blaga, lansarea cărţii electronice “Lucian Blaga”, editată de Radiodifuziunea Română şi alte lansări potrivite momentului. De menţionat că numeroase asemenea manifestări au debutat cu o zi în urmă şi în localitatea Sebis, manifestări care, coroborate cu cele de la Cluj-Napoca, s-au constituit într-un impresionant omagiu adus unui înaintaş care a făcut să se vorbească mai mult şi mai frumos despre limba română.

G.Moldovan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5