Elevi din trei țări, uniți la Târlișua prin proiectul Erasmus+
În perioada 20–24 aprilie 2026, Școala Profesională Târlișua a fost gazda mobilității LTT3 din cadrul proiectului european EPIC – Environmental Protection and Innovation for Climate Action (nr. 2024-2-RO01KA210-SCH-000274411), un demers educațional dedicat formării competențelor verzi și promovării sustenabilității în rândul tinerilor.
Evenimentul a reunit 16 elevi și 4 profesori din Turcia și Polonia, care, alături de participanții români, au desfășurat o serie de activități educative, practice și interculturale menite să dezvolte responsabilitatea față de mediu și implicarea civică.
Oaspeții au venit de departe: de la Fen Lisesi din Tokat, Turcia, și de la Zespol Szkol Ponadpodstawowych im. Wladyslawa Stanislawa Reymonta din Polonia. Două școli cu tradiții și culturi diferite, unite de același angajament față de valorile europene și față de viitorul mediului înconjurător. La Târlișua, au găsit o comunitate primitoare și o școală gata să le arate că sustenabilitatea nu este un concept abstract, ci o realitate trăită zi de zi in mediul rural românesc.
Mobilitatea a debutat cu o ceremonie de deschidere și activități de cunoaștere, urmate de sesiuni interactive precum „Communication Steps for Environmental Protection” și „Green Skills for the Future”, în cadrul cărora elevii au lucrat în echipe internaționale pentru a identifica soluții concrete pentru protejarea mediului. De asemenea, participanții au descoperit exemple de eco-antreprenoriat local, evidențiind inițiative sustenabile din județul Bistrița-Năsăud. Unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le-a oferit această mobilitate a fost contactul direct cu oamenii și inițiativele locale. Elevii au vizitat „Stupina Alinei” din Căianu Mic, unde au descoperit rolul esențial al apiculturii pentru biodiversitate, au călcat pragul Fermei „Hognogi” din Spermezeu, un model de agricultură responsabilă și au admirat afacerea de succes a lui Alin Muntean – păstravăria din Agrieș, construită în armonie cu natura. Aceste vizite au transmis un mesaj simplu și puternic: antreprenoriatul verde nu este o utopie, ci o alegere posibilă și profitabilă, chiar și într-un sat din Ardeal.
În sala de clasă și în afara ei, activitățile s-au ținut lanț. Elevii au lucrat în echipe internaționale la ateliere despre competențele verzi, au explorat soluții concrete pentru provocările climatice ale comunităților rurale și au transformat materiale reciclabile în obiecte utile, demonstrând că imaginația și responsabilitatea pot merge mână în mână.
Pe Via Transilvanica, au simțit pe propria piele legătura dintre om și natură, iar la ADI Deșeuri Bistrita-Năsăud au înțeles ce înseamnă cu adevărat gestionarea responsabilă a deșeurilor. La Atelierul de pâine al Ioanei Pudilic, au frământat aluat și au copt pâine la cuptor cu lemne - o lecție despre tradiție, comunitate și autenticitate.
Un punct important al programului l-a constituit interacțiunea cu instituțiile locale, inclusiv vizita la Primăria comunei Târlișua și la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice, momente care au subliniat importanța implicării sociale și a solidarității.
Ultima zi a mobilității a fost dedicată evaluării și celebrării rezultatelor: prezentări finale, târguri de produse realizate din materiale reciclabile, concursuri de fotografie și ceremonia de acordare a certificatelor. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă emoționantă, marcând legăturile create între participanți și dorința comună de a contribui la un viitor mai sustenabil.
Despărțirea a fost grea. Elevii din România, Turcia și Polonia și-au luat rămas-bun nu ca participanți la un proiect, ci ca prieteni. Prieteni care au împartășit mese, idei, vise si promisiunea că vor face, fiecare în comunitatea lui, câte ceva pentru o lume mai curată și mai dreaptă. Aceasta este, poate, cea mai importantă lecție pe care a predat-o mobilitatea EPIC de la Târlișua: schimbarea climatică este o problemă globală, dar soluțiile ei se nasc local, în inima oamenilor și a comunităților care aleg să acționeze.
„Această mobilitate a reprezentat mai mult decât o experiență educațională – a fost o lecție de viață despre colaborare, prietenie și responsabilitate față de mediul înconjurător”, a declarat coordonatorul proiectului, profesoara Forai Gabriela.
Prin astfel de inițiative, educația devine un instrument esențial în formarea unei generații conștiente, implicate și pregătite să răspundă provocărilor globale.
Citiţi şi:
- Elevii din Târlișua, ambasadori pentru mediu în Turcia prin proiectul Erasmus+ E.P.I.C.
- Educație verde fără granițe: elevii din Târlișua, ambasadori ai schimbarii climatice
- Vizită educațională la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu!
- Un nou Proiect Erasmus aprobat pentru Școala Profesională Târlișua!
- Elevi și profesori de la Școala Profesională Târlișua, în mobilitate în Polonia, printr-un proiect Erasmus +

























Adaugă comentariu nou