Elicopterul SMURD, la Sângeorz-Băi. ATV răsturnat în zona împădurită a orașului
Echipajele de intervenție au fost solicitate, în această după-amiază, pentru salvarea unei persoane rănite în urma răsturnării unui ATV, într-o zonă greu accesibilă din apropierea orașului Sângeorz-Băi.
Victima este conștientă, acuză dureri lombare și nu se poate deplasa. Din cauza terenului accidentat, la fața locului intervin: un echipaj de prim ajutor SMURD, echipaj Salvamont, autospeciala de prima intervenție și comanda, șenilata din cadrul Detașamentului Bistrița.
Intervenția este în desfășurare.
Update:
Victima a fost stabilizata și in aceste momente este evacuată terestru spre o zona in care poate fi preluata de elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou.
Bărbatul prezintă traumatism de coloană și suspiciune de fracturi costale.
Update poliţie:
Astăzi, 28 iunie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit pentru efectuarea cercetărilor ca urmare a unui accident, produs pe raza orașului Sângeorz-Băi.
Din primele date, un bărbat de 48 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un ATV, în locul numit "Valea lui Dan", pe un teren în pantă, proprietatea acestuia, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat.
În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiind preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
Update 1 ISU:
Bărbatul în vârstă de aproximativ 48 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la UPU SMURD Bistrița.
Citiţi şi:
- Ilva Mică: Accident rutier între un ATV și o căruță
- Bărbat trasportat la spital în urma unui accident la Cormaia
- Tânăr căzut de pe ATV, la Șendroaia. A fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Târgu Mureș
- Bărbat răsturnat cu ATV-ul la Lunca Leșului!
- Sângeorz-Băi: Elicopterul SMURD, chemat pentru o fetiţă ce a căzut pe scări, la școală
Adaugă comentariu nou