Emoții în ședința publică de repartizare a candidaților de la Titularizare!
La Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, zeci de profesori și-au dat întâlnire la ședința publică de repartizare a candidaţilor care au obţinut media minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2025, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierar
Candidații au fost programați de la ora 9, când ședința publică a început cu Învățământul antepreșcolar, urmat de Învățământul preșcolar, Învățământul primar, apoi Arte vizuale, Educație muzicală, Educație muzicală specializată; Matematică, Informatică, Mecanică, Limba germană, Limba engleză; Consiliere psihopedagogică, Kinetoterapie, Psihopedagogie specială, Terapie educațională complexă și integrată și Educație fizică și sport.
La învățământul antepreșcolar au fost 19 posturi, la învățământul preșcolar - 10, pentru învățământul primar-22 și lista poate continua până la 120, pentru toate disciplinele.
Au fost multe emoții, bucurii, dar și așteptări pentru ședințele ulterioare, mai ales că au intervenit și modificări legislative cu privire la norma didactică.
Educatoarea Alexandra –Maria Georgiu, cea care a obținut media 10 la examenul de Titularizare, a optat pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Bistrița de pe Aleea Basmului. Profesorul pentru învățământ primar care a avut prima medie - Pop-Ivan D. Maria de la Dealu Ștefăniţei (Romuli) - a optat pentru Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud, iar la învățământul antepreșcolar, Sîngiorzan V. Floarea-Vasilica de la Parva, cu prima medie, a ales Creșa Năsăud.
Petrică Nicoară, care a obținut media 10 la Religie ortodoxă, din păcate, nu a avut un post titularizabil, astfel că speranțele se leagă de o suplinire calificată, cu o normă completată în mai multe școli.
La ședința din 4 august, vor fi repartizați, în ordine, a cadrelor didactice titulare și a cadrelor didactice prevăzute la art.24 alin. (4) și (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2025, conform prevederilor art.74, alin. (3) lit. e); - repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul național, sesiunea 2025, conform prevederilor art.74, alin.(3), lit. f).
Citiţi şi:
- Moblilitatea, în atenţia directorilor
- Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud: 779 candidați înscriși la examenul de titularizare. Câte posturi sunt
- AJFP BN: Principalele modificări și completări aduse Legii nr. 82 /1991 a contabilității prin O.U.G. nr. 138/2024
- Două radiouri bistriţene, sancţionate de CNA
- Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud face precizări privind aplicarea OUG nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice!
Adaugă comentariu nou