Episcopul Benedict a colindat alături de bistriţeni, la 35 de ani ai ziarului Răsunetul !

O sală arhiplină s-a bucurat, la Palatul Culturii Bistriţa, de concertul aniversar de colinde al cotidianului „Răsunetul”. La cei 35 de ani pe care publicaţia noastră îi aniversează, cititorii noştri şi-au înfrumuseţat sufletul cu cele mai frumoase colinde aduse de invitaţi deosebiţi.
Sute de spectatori au fost în sala de spectacole colindând împreună cu noi, într-o gală a colindelor.
Am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Concertul a fost un dar pentru Așezământul social pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul” din Dorolea, administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Rebra-Parva, alături de noi fiind şi părintele stareţ Chiril Zăgrean.
Evenimentul a fost deschis cu Corala „Osana” a Protopopiatelor Ortodoxe Bistriţa şi Beclean ( coordonator: pr. Viorel Jarda), chiar cu colinda ce a stat ca generic al evenimentului „Slobozî-ne gazdă în casă”, după care Ps Benedict, părintele stareţ Chiril Zăgrean, primarul Gabriel Lazany, vicepreşedintele CJ, Dan Tămaş, protopopii Alexandru Vidican şi Dragoş Cristian au transmis mesaje de sărbătoare colectivului coordonat de Menuţ Maximinian şi Gabriela Ciornei, fiind răsplătitţi din partea redacţiei cu colaci.
Au încântat publicul Ileana Matus, împreună cu Ansamblul Mara - Maramureş, Dorina Oprea, Leontina Pop, Andrei Romanică şi colindători din Mureş, Pamfil Roată şi Ansamblul Plai bucovinean, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Oana Matei Coruți, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan- Ansamblul Profesionist Dor Românesc, Larisa Bozbici, ⁠Cristina Livia Scurtu, ⁠Mihai Eugen Raita, ⁠Ovidiu Rus, ⁠Cornelia Bodescu, ⁠Roberta Rebrișorean, ⁠Cristian Moldovan, ⁠Mari Pintelei - Ansamblul Profesionist Cununa de pe Someş, Cornelia Ardelean Archiudean şi colindători din Ocniţa, Mariana Harosa, Daniel Raţiu şi Ansamblul Someşul Beclean, Mărioara Sigheartău, Ileana Melian, Mărioara Dragotă, Mariana Condrea, Tudorica Brumă, Teodora Simionca, Cornelia Hoha, Grupul Tradiţii bistriţene, prof. Cristina Bălan şi pr. Radu Roşu, Corul de maici de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Corala preoţilor Protopopiatului Năsăud, Corul Transylvania Byzantica, Grupul de colindători Ţibleşul din Spermezeu, iar gazde au fost meşterii populari Floarea Cosmi şi Ana Bodescu, -Tezaure Umane Vii, alături de familia Alexandru şi Mariana Deneş. Evenimentele dedicate marcării a 35 de ani vor continua pe 30 decembrie cu o întâlnirea a colaboratorilor importanţi la sediul redacţiei.
Concertul a fost preluat de Ardeal TV şi Tele 21 Bistriţa şi este transmis de Craciun pe micile ecrane din întreaga ţară.
Vă mulţumim tuturor şi vă dorim ani buni, cu sănătate şi bucurii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5