Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la Hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean. Diaconul Bogdan Pența, hirotonit întru preot pe seama Parohiei Hălmăsău
În Duminica a 5-a după Rusalii, 12 iulie 2020, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Mănăstirea Pantocrator din Beclean și-a sărbătorit hramul, fiind singurul așezământ monahal din România închinat Sfântului Paisie.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea mănăstirii, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Ioan Pența, pe seama Parohiei Hălmăsău, Protopopiatul Beclean.
De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
"Nici un gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar. Hramul Mănăstirii Pantocrator, singura mănăstire din România, ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul, a adus cuvântul și înțelepciunea Lui Dumnezeu mai aproape de noi. Alături de zeci de credincioși ne-am bucurat de această sărbătoare a comunității, îmbogățită de slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul", a transmis preöedintele Consiliului Judeäean, Emil Radu Moldovan, prezent la slujbü alüturi de primarul NicoLAE mOLDOVAN:
Mănăstirea Pantocrator, singurul așezământ monahal din România, ocrotit de Sfântul Paisie Aghioritul
Mănăstirea Pantocrator, situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean, a fost înființată la data de 1 iunie 2017, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie Aghioritul.
Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.
În prezent, biserica de zid a mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, se lucrează la ansamblul monahal, care va cuprinde chilii, o trapeză și o sală de conferințe. Starețul mănăstirii este protosinghelul Luca Gheberta.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean, închinată Sfântului Paisie Aghioritul. Pricense interpretate de Carmen de la Sălciua
- Biserica Mănăstirii Pantocrator din Beclean, pusă sub ocrotirea Sf. Paisie Aghioritul, sfințită de trei ierarhi
- Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean
- ÎPS Andrei, la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean. Ieromonahul Luca, noul stareţ
- Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean! Ordinul „Mihai Vodă" pentru deputatul Diana Morar și Petru Miron, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru Nicolae Mureșan
Adaugă comentariu nou