Eveniment muzical: Corul Madrigal la Bistriţa!

Înfiinţat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susţinut mii de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. El face parte din etalonul şi eşalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către renaşterea europeană, creaţia bizantină şi muzica contemporană românească şi universală.
Pe scena generoasă a Palatului Culturii din Bistriţa – Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a excelat sub bagheta dirijorală a d-nei Anna Ungureanu, fiind prezentat de către prof. dr. Dorel Cosma, director al Palatului Culturii şi de către prof. dr. Gavril Ţărmure, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în aprecieri elogioase.
Concertul a încântat sufletele publicului bistriţean cu colinde şi cântece de Crăciun din repertoriul românesc şi universal.
Spectacolul-eveniment s-a constituit într-un regal de colinde şi cântece de iarnă, de Crăciun, din repertoriul românesc şi internaţional.
Am plutit şi noi în sunetele divine, în ritm de madrigal pe aripile generoase ale visului şi viitorului vieţilor noastre sub stelele lui decembrie 2017, scânteind de iubire, pace, adevăr şi speranţe pentru viitor.
Viva la Musica!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5