Exemple de bună practică ! Pompierul Ioan Ciprian Suciu şi meteorologul Mihai Bălan, felicitaţi de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud
Subiecte actuale precum: acțiunile propuse înainte de începerea anului școlar, despăgubirile acordate de Guvernul României pentru calamitățile din județ, exemple de bună practică, raportul accidentelor rutiere și activitățile Serviciului de Ambulanță Judeţean, prezentate în cadrul ședintei din luna august a Colegiului Prefectural
Prefectul Stelian Dolha a început ședința de astăzi cu anunțul referitor la schimbarea conducerii Inspectoratului Școlar Județean și coordonarea activității didactice, începând cu data de 1 septembrie, de către doamna profesor Aurelia Dan. Subiectul deschiderii anului școlar 2020-2021 va fi abordat la începutul lunii următoare într-o ședință pe tematica modului de desfășurare al activităților din școli. Pentru siguranța elevilor și a profesorilor, sunt prevăzute acțiuni de imunizare în perioada următoare și organizarea unor întâlniri cu părinții pe tema vaccinării.
În continuare, Direcția de Sănătate Publică raportează că Bistrița-Năsăud se află pe locul trei în clasamentul județelor cu incidența cea mai ridicată a cazurilor de îmbolnăviri raportate la 1000 de locuitori. Acest lucru se explică prin numărul mare al persoanelor venite din străinătate, care sunt confirmate cu CoVid, 90% dintre acestea fiind nevaccinate.
Pagubele produse de fenomenele meteorologice în perioada 2020-2021 și despăgubirile acordate reprezintă alt subiect de actualitate prezentat astăzi. “Guvernul României a acordat suma de 32 milioane lei pentru județul nostru, ceea ce înseamnă foarte mult”, declară prefectul Stelian Dolha. Sprijinul a fost acordat atât unităților administrativ-teritoriale, cât și persoanelor fizice afectate de fenomenele meteorologice.
Exemplele de bună practică au fost și astăzi promovate în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Unul dintre invitați a fost pompierul Ioan Ciprian Suciu (comandant de echipaj în cadrul Secției de Pompieri Năsăud), eroul pentru care salvarea de vieți este o prioritate și în timpul liber, iar ca dovadă, la începutul lunii a salvat viața unei persoane care a intrat în stop cardiorespirator la o înmormântare.
Meteorologului Mihai Bălan care se asigură în ultima perioadă că furnizează în județul nostru cele mai bune informații meteo, i-a fost oferită astăzi din partea angajaților Instituției Prefectului o stație de colectare a datelor pentru susținerea dezvoltării proiectului său Meteo.NORD.ro. Fiind una dintre cele patru stații de care avea nevoie, Mihai spune că „cea oferită de angajații instituției va ajunge mâine la Lunca Ilvei.” Prefectul Stelian Dolha este de părere că „gesturile de donație pot să vină și din partea celorlalte instituții publice, nu trebuie să le așteptăm doar dinspre mediul privat.”
Raportul privind dinamica accidentelor rutiere produse pe raza județului, prezentat de Inspectoratul de Poliție Județean, include ca principale cauze ale producerii accidentelor: abaterile bicicliștilor, viteza neregulamentară și neacordarea de prioritate.
În încheiere, doctorul Annabella Muzsi, directorul Serviciului de Ambulanță Județean, a realizat o prezentare a activității din intervalul 2020-2021 a serviciului pe care îl reprezintă.
Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud
Citiţi şi:
- Prefectul Stelian Dolha, la Rebra, pentru verificarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice și hidrologice
- Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, în vizită de lucru în Bistrița-Năsăud
- Prefectul Stelian Dolha, în teren, pentru a verifica pagubele produse de fenomenele meteorologice și hidrologice de la începutul lunii februarie
- Mihai Bălan, administratorul paginii de facebook Meteo.NORD.ro, felicitat de prefectul Stelian Dolha
- Prefectul Stelian Dolha, în teren în comuna Șanț după pagubele produse de fenomenele meteorologice și hidrologice
Adaugă comentariu nou