Fă şi tu bine ! Simion Beșa, poliţistul de pe Valea Bârgăului ce sare în ajutorul copiilor cu nevoi. Are grijă de două fetiţe fără părinţi, dar şi de Leonuț, băieţelul ce va fi operat în Spania
Prin prisma meseriei de polițist, colegul nostru Simi, din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului a întâlnit oameni în cele mai dificile situații, dar recunoaște, cu emoție în glas, că nimic nu-l afectează mai tare ca suferința copiilor bolnavi și că nimic nu-l impresionează mai tare ca determinarea și încăpățânarea părinților care ”mută munții din loc” pentru copiii lor bolnavi. Și înțelege astfel de situații pentru că este unul dintre părinții ai cărui copil s-a născut prematur.
Se implică oricând este nevoie de ajutor, iar din anul 2016, împreună cu prietenii și colegii sprijină financiar constant două fetițe care și-au pierdut ambii părinți într-un tragic accident rutier.
Tot astfel, l-a întâlnit și pe mezinul familiei Axente, Leonuț, un băiețel de 11 ani. Din cauza unor complicații apărute la naștere, copilul are probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu tetrapareză mixtă și multe altele. Colegul nostru i-a întâlnit familia greu-încercată de probleme și, pentru că nu poate trece nepăsător pe lângă problemele semenilor, s-a oprit să dea o mână de ajutor. Și-a implicat colegii și prietenii și astfel, în toamna anului trecut, au adunat 1800 de lei pe care i-au dăruit din suflet pentru tratamentul permanent al copilului.
Familia a găsit în Spania speranța că băiețelul va putea merge, iar în perioada următoare, Leonuț este așteptat la o operație care costă aproximativ 5500 de euro. Colectivul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, alături de alți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și oameni care i-au aflat povestea au continuat binele început de colegul nostru, și ieri Simi i-a dus copilașului încă 3500 de lei, ajutor pentru operație. Copilașul l-a întâmpinat cu același zâmbet frumos și bucurie sinceră.
***
Info de background: Agentul șef principal BEȘA SIMION este polițist din 2001, fiind repartizat inițial la I.P.J. Brașov. Din anul 2009 s-a întors acasă, pe valea Bârgăului, mai întâi la Postul de Poliție Tiha Bârgăului și mai apoi în cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, unde își desfășoară și astăzi activitatea.
Sportiv de performanță, a activat pentru aproape 20 de ani în cadrul Asociației Dinamo București, specialitatea și pasiunea lui a fost și va rămâne schi fond biatlon. A obținut rezultate bune și foarte bune la toate competițiile sportive la care a participat.
De loc este din localitatea Susenii Bârgăului, familist convins, tată a doi copii de 11 și 4 ani, cunoaște foarte bine comunitatea și nevoile oamenilor din zonă și, nu în ultimul rând, iubește meseria de polițist.
Citiţi şi:
- Tânăr din Susenii Bârgăului, reţinut în urma accidentării unei fetiţe
- Adolescent din Prundu Bârgăului, reţinut pentru mai multe furturi
- Șoferi din Bistrița și Bistrița Bârgăului, sub influența alcoolului, depistați în flagrant delict
- Dosar penal pentru un bărbat din Mureşenii Bârgăului, care a refuzat testarea cu etilotestul! A fost dus la spital pentru probe de sânge!
- Mai multe persoane bănuite de furturi, identificate la Prundu Bârgăului şi Rodna
Adaugă comentariu nou