Fără permis şi băut, A(i)urel a intrat cu maşina în şanţ
Poliţiştii au fost sesizaţi miercuri noaptea, prin 112, de către un participant la trafic că pe DN 17, la intrarea în Crainimăt, un autoturism avariat se află într-un şanţ pe marginea drumului. Oamenii legii au ajuns la faţa locului, împreună cu un echipaj SMURD, dar nu au găsit decât o maşină abandonată.
“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul a fost condus de M. Aurel de 23 ani din Şieu Măgheruş fără a deţine permis de conducere, pe DN 17, până în zona localităţii Crainimăt, unde, pe fondul consumului de alcool, a intrat în şanţul de pe marginea drumului. A părăsit locul accidentului fără a anunţa organele de poliţie”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Tânărul a fost găsit la o rudă, în localitatea Crainimăt. A(i)urel este cercetat de poliţiştii de la Serviciul Rutier pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, cu o alcoolemie peste limita legală (0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi părăsirea locului accidentului.
Citiţi şi:
- Accident pe contrasens
- Inconştienţă la volan! La 24 ani, un tânăr din Șieu-Măgheruș şi-a riscat viaţa lui şi a altora, în timp ce conducea prin Crainimăt, pe cel mai circulat drum din judeţ, fără a deține permis
- Tânăr din Crainimăt depistat în flagrant în timp ce conducea fără permis
- Obosită, a adormit la volan
- Tânăr de 22 ani, reţinut pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier
Adaugă comentariu nou