Felicitări! Şcoala Gimnazială Ilva Mare şi Liceul Tehnologic "Florian Porcius" Rodna, câştigătorii programului ”Educație Digitală Pentru Școala Rurală”!
Au fost anunţaţi câștigătorii programului de finanțare Adservio susținut de Școala de bani – BCR: „Educație Digitală Pentru Școala Rurală”! Nu mai puţin de 140 de şcoli din România şi-au arătat interesul pentru digitalizare și dezvoltarea responsabilității financiare. Între cele 27 de școli noi care vor intra în programul ”Educație Digitală Pentru Școala Rurală” în anul școlar 2022-2023 figurează Școala Gimnazială Ilva Mare - director, prof. Dana Pop şi Liceul Tehnologic ”Florian Porcius” Rodna - director, prof. dr. Vali Ganea.
Criterii de jurizare au vizat măsura în care școlile au infrastructură digitală prin care pot susține implementarea; asumarea implicării în program de către întreaga echipă a școlii; evitare dublei finanțări (prin PNRAS) şi impactul pozitiv pe care l-ar avea programul în comunitate.
"Felicitări! În perioada următoare, vă vom contacta pentru a stabili următorii pași: semnarea contractului și implementare. Veți primi: acces la platforma Adservio timp de un an de zile; training de inițiere în utilizarea platformei; cursuri de educație financiară pentru profesori, elevi și părinți.
Adservio este o platforma educațională recunoscută de Ministerul Educației, cu securitate testată de auditorul internațional KPMG", se arată în comunicatul de presă.
Citiţi şi:
- La mulți și binecuvântați ani prof. dr. Vali Ganea, director al Liceului Tehnologic "Florian Porcius" Rodna!
- La mulţi ani, prof. VALI GANEA, director al Liceului "Florian Porcius" Rodna!
- Viceprimarul Cristian Niculae: Școala digitală în Bistrița!
- Cristian Niculae: Felicitări tuturor elevilor! Baftă absolvenţilor la examene! Continuăm reabilitarea celor 9 instituţii şcolare
- „Educația face diferența” la Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, județul Bistrița- Năsăud
Adaugă comentariu nou