Festivalul cultural „NOSA - 1264”

Cea de-a treia ediţie a Festivalului cultural „NOSA - 1264” se derulează în aceaste zile şi va aduce în atenţia publicului o săptămână bogată în evenimente culturale de la proiecţii de filme, la concerte, lecturi publice, expoziţii adresate, cu precădere, elevilor şi studenţilor bistriţeni.

Organizat de către Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, în colaborare cu Societatea de Concerte Bistriţa, festivalul s-a impus deja în galeria evenimentelor de gen desfăşurate în municipiu, atrăgând de la an la an public tot mai numeros.Festivalul a debutat, ieri, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa cu vernisajul expoziţiei de fotografie a „Cercului Roşu“ al Centrului Comunitar pentru Tineret, coordonator Alexandru Uiuiu. Concertul de muzică de cameră susţinut de Maria Marica – vioară şi Peter Kolcsar – pian, cu F.M. Veracinni - sonata în Mi Minor, partea I şi a II-a; T.Vitoli - Ciaccona; F. Kreisler - Preludiu şi Allegro; C. Saint Sens - Introducere şi Rondo Capricio au întregit atmosfera primei seri care s-a încheiat cu filmul „432“- regia Cristi Puiu.

Astăzi, de la ora 16.00, sub egida „Muzeu la liceu“ are loc deschiderea expoziţiei „O istorie insolită a manuscrisului literar românesc“ realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.La ora 17.00 elevii şi profesorii bistriţeni se vor afla în dialog cu scriitorii: Ion Mureşan, Ruxandra Cesereanu, Rodica Adriana Barna, Ioana Bradea, Ana Dragu, Dan Coman, Alexandru Uiuiu, Florin Partene, Camelia Toma şi Marin Mălaicu Hondrari. La ora 19.00 este un concert extraordinar susţinut de profesori şi elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda“ din Bistriţa: Nicodim Negruţiu – pian; Anghelina Negruţiu – pian; Codruţ Cioarec – clarinet; Roxana Costeanu – canto; Marcela Matei – flaut; Cristian Lepădatu – pian; Alexandra Zbînca – canto; Ioana Popa – canto; Ioan Ţigănilă – canto; Ovidiu Patrasciuc – vioară;

Bîca L – vioară; Daniel Dimitriu – violă; Ioan Curtuiuş – violoncel; Bătinaş L. – flaut; Cristian Conţ – canto. La ora 20.00 este proiecţia de film: „Marţi după Crăciun“ – regia, Radu Muntean. Mâine la ora 17.00 are loc vernisajul expoziţiei documentare Paul Celan, ziua continuând cu Cenaclul Literar „Bistriţa Poetică“ al Centrului Comunitar pentru Tineret, coordonat de scriitorul Alexandru Uiuiu. La ora 19.00 este concertul extraordinar de muzică evreiască susţinut de Fundaţia Klezmer „Mazel Tov“ din Cluj; dirijor: Vasile Socea. La ora 20.00 este proiecţia de film: „Amintiri din Epoca de aur“, partea I. Joi, de la ora 19.00, vom audia „Perle Muzicale“, în interpretarea artiştilor: Vasile Hojda – baritone şi Ingrid Solde Hojda – pian. În program: Hugo Reinbold – Impromptu; Giuseppe Verdi - Nabucco şi scena finală a regelui Nabucco; Johannes Brams - Dans maghiar; Johann Strauss - Trandafirii din sud; Johann Strauss - Marşul Radetzky. La ora 20.00 este proiecţia de film: „Amintiri din Epoca de aur“, partea a II-a. Vineri, la ora 17.00, este proiecţia de film din programa şcolară: „Moromeţii“. La ora 19.00 este concertul de muzică de cameră Duo Melos:

Constantin Andrei – chitară şi Titus Fluieraş – vioară. În program, lucrări de:

Antonio Vivaldi; Jean-Marie Leclair; Niccolo Paganini. Aranjamentul pentru chitară este asigurat de Constantin Andrei. Sâmbătă este programat Festivalul de teatru pentru elevi „Zbor“ - ediţia a IV-a.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5