La Teaca

Fiul - şofer beat, tatăl- pasager mort

O persoană în vârstă de 75 ani din Teaca şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a ieşit în decor. În urma cercetărilor, a rezultat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au fost solicitaţi marţi să intervină, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Teaca, în jurul orei 14.50. Potrivit subinspectorului Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, conducătorul auto Ovidiu L. de 35 ani din Câmpulung (judeţul Argeş), în timp ce se deplasa dinspre Bistriţa spre Reghin cu un autoturism, din cauza neatenţiei, a părăsit partea carosabilă şi a plonjat cu maşina pe câmpul din partea dreaptă a sensului de mers.

În autoturism se aflau încă trei persoane, Ioan L. de 75 ani din Teaca, care a decedat în urma producerii accidentului, Terezia L. de 68 ani din Teaca, rănită uşor, şi Ştefan C. de 57 ani din Viile Tecii, care a fost rănit grav.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că şoferul avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii de la Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au deschis o anchetă în acest caz, pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Conducătorul auto L. Ovidiu de 35 ani a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5