Florin Piersic şi Medeea Marinescu vin la Bistriţa
Celebrul actor Florin Piersic, prieten al bistriţenilor, revine în oraşul nostru cu piesa „Străini în noapte” alături de actriţa Medeea Marinescu. Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii duminică, 7 mai, de la ora 19.00, biletele putând fi achiziţionate contra sumei de 60 lei de la casieria instituţiei.
În piesa ”Străini în noapte”, de Eric Assous, regizat de maestrul Radu Beligan, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre, un bărbat în floarea vârstei care după o noapte petrecută într-un bar este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie frumoasă și tânără. Ea știe cine este el și tocmai de aceea și-a propus să-l însoțească în apartamentul lui, iar el este cel care află în acea seară un lucru care îi va schimba viața. Dar până la dezvăluirea marelui secret, Julietta mărturisește mai întâi că este prostituată și îi cere bani, apoi că de fapt este reporter și că face cercetări pentru următorul articol, însă aceste întorsături de situație sunt menite să ne dezvăluie cine sunt cele două personaje cu adevărat. Florin Piersic a revenit odată cu acest spectacol pe scena teatrului și chiar el mărturisea că simte că întinerește atunci când joacă pe scenă. Piesa i se potrivește, este o comedie romantică cu răsturnări de situație, minciună, seducție și o lectie despre cum timpul ne schimbă. Pierre este omul care simte că nu a realizat tot ce și-a propus în viață, iar Julietta este femeia care vrea să obțină ce își propune, să-și recapete o parte din viața pe care a pierdut-o în tinerețe. Drumurile lor se intersectează pentru că fiecare vrea altceva de la celălalt, iar acest lucru îi conduce spre alte secrete care trebuie dezvăluite. Piesa este fascinantă nu numai pentru ca numele Florin Piersic apare pe afiș, ci pentru că este o capodoperă, o piesă de teatru în care aștepți cu sufletul la gură să vezi ce urmează, ce vor zice și cum va decurge acțiunea.
Adaugă comentariu nou