“Focul de artificiii”, în atenţia poliţiştilor

Poliţiştii bistriţeni au declanşat operaţiunea ,,Foc de artificii” pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada Sărbătorilor de iarnă, acţiune care se va încheia în 14 ianuarie 2011. Scopul acestor acţiuni, care se vor derula în pieţe, târguri, depozite en-gros şi alte zone aglomerate, constă în depistarea persoanelor care comercializează asemenea produse cu încălcarea dispoziţiilor legale şi luarea unor măsuri ferme faţă de cei care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant, precum şi faţă de cei care încalcă dispoziţiile legale privind modul de folosire şi depozitare a acestor produse.

Totodată sunt efectuate atât verificări încrucişate la societăţile comerciale identificate că au achiziţionat articole pirotehnice, urmărindu-se destinaţiile finale şi traseul de la importator la vânzător, cât şi controale la locurile de desfăşurare a jocurilor de artificii, în privinţa modului de respectare a normelor legale privind transportul, depozitarea, manipularea articolelor pirotehnice şi condiţiile de executare a focurilor de artificii.

Potrivit legii, persoanelor fizice le este permisă aprinderea de obiecte pirotehnice de distracţie foarte mici, din clasa I, în care sunt incluse confetti şi artificiile (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc şi sateliţi). Cei care nu respectă legea riscă să fie amendaţi sau chiar să ajungă după gratii. În plus, comercianţii şi cumpărătorii trebuie să ştie că obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice sunt interzise persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5