FOLCLORUL REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE

Alături de mărturiile celor care se află în viaţă şi au trăit calvarul gulagului românesc, creaţiile populare pot fi considerate elemente ale unei realităţi istorice insuficient prezentată de documentele scrise.

Producţiile folclorice anticomuniste au fost interzise, dar ele au circulat prin grai viu şi s-au păstrat până azi în memoria colectivă . Ele au fost scrise pe foile sufletului cu cerneala suferinţei şi a durerii peste măsură.Creatorii anonimi au găsit de cuviinţă că şi această armă spirituală poate fi îndreptată împotriva nelegiuirilor la care a fost supus poporul român de-a lungul timpului.

Nu există o antologie a unor texte de acest fel, dar poate fi realizată o operă de cercetare, plecând de la premisa că a fost învinsă teama trecutului şi avem la îndemână atâtea mijloace moderne

O asemenea acţiune a intreprins-o în anii de început a înfiinţării Institutului de Istorie Recentă (1997 ), filologul şi etnologul Cornelia Călin-Bodea. Cercetarea sa se îndreaptă asupra folclorului de rezistenţă anticomunistă, oglindit în creaţiile unor rapsozi populari, a unor oameni trecuţi prin beciurile Securităţii, a celor care au înfruntat infernul închisorilor de la Sighet, Căldăruşani sau Dragoslavele, Piteşti, Aiud şi Cavnic, Galaţi şi Craiova, Canalul Dunăre-Marea Neagră, ori în codri ascunşi ai României.

Abordând această temă neinvestigată până acum, Cornelia Călin-Bodea explorează ţinutul Maramureşului, al Banatului şi Făgăraşului ,dar şi a altor zone din ţară , reuşind să scoată la lumină două volume sub titlul,, Folclorul rezistenţei anticomuniste’’.având drept corolar acţiunile împotriva colectivizării şi a noului regim instaurat de ,, tătuca Stalin’’.

Acest tezaur informaţional şi documentar este alcătuit pe de o parte, din mărturii făcute direct, de cei care au îndurat,, bunătăţile socialismului dejist şi ceauşist’’ de cei care au suportat cu stoicism ,, cnutul’’ ordinii comunismului. Indiscutabil că astfel de izvoare se încadrează în istoria orală- cu aproximativa lor subiectivitate- dar şi cu inconfundabilele ei evocări.

Procesul de colectivizare este un episod atât de dureros în istoria naţională recentă. Noul stat democratic l-a valorificat prin acea umilă pensie acordată ţăranilor. Cea dintâi formă a muncii în colectiv este cunoscută sub numele de ,,tovărăşie’’. O strigătură din Lâpuşul Românesc, judeţul Maramureş poartă izul ironiei, dar şi a unei situaţii concrete :

,, De cându-i tovărăşie

Caru’ mi-i la fierărie,

Boii la măcelărie

Şi locu mi l-o luat

Şi pe noi ne-o arestat.’’

Pe de altă parte, creatorii populari sunt conştienţi în privinţa desemnării responsabililor pentru situaţia României :

Stalin şi cu Anapauca

Ne-o muls oile şi vaca.

Stalin de coarne o ţine,

Anapauca o mulge bine’’

Cornelia Călin- Bodea îşi încadrează textele folclorice pe care le culege în cântece de deportare, cântece de temniţă, cântecele lagărelor de muncă ,cântece de înstrăinare, bocete, strigături, care se pot constitui în documente de istorie orală. Este de fapt creaţia literară care s-a născut din durere şi a mocnit aproape o jumătate de secol în cel mai ascuns cotlon sufletesc. Dacă revoluţia din decembrie 1989 n-ar fi fost, cu siguranţă că mulţi dintre noi n--am fi cunoscut-o.

Ţăranul n-a cedat atât de uşor în faţa unei utopii inumane. Găsim în această poezie referiri directe la condiţiile social – politice existente în timpul colectivizării : cotele erau mari şi lipsurile deopotrivă :

,, Scoatem untul,

Scoatem brânza,

Zărul ne rămâne nouă,

Plâng copiii şi cer lapte,

Mamele încep a-i bate’’.

Zguduitoare pentru tragismul lor sunt deportările ţăranilor în Bărăgan pentru că s-au opus colectivizării :

,, Bărăgan, câmpie lungă,

Fără pomi şi fără umbră,

La ce ne-ai adus aici,

S-avem casă din chirpici’’

Pasiunea Corneliei Bodea pentru cercetarea folclorului se bazează pe o formaţie profesională solidă şi pe dorinţa sinceră de a pune în circuitul cunoaşterii valorile culturale care au izvorât din suferinţa celor mistuiţi în infernul închisorilor comuniste . Versurile Anei Gavrilă întemniţată la Mislea sunt încărcate de tristeţe şi zbucium :

,, Frunză verde de cicoare

Stau la Mislea la-nchisoare,

Gându-mi zboară-n depărtare,

Peste munţi şi peste văi

La cei dragi şi scumpi ai mei

C-au rămas îndureraţi

Şi de toţi persecutaţi

De când am fost arestaţi.’’

Un spaţiu larg este conferit creaţiilor populare care vorbesc despre suferinţa celor doi mari demnitari români : Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Creatori populari sau culegători de folclor ca Ion St. Nichita au realizat adevărate,, Jurnale orale’’ alcătuite din relatări versificate şi cântate, care, graţie unei cercetări atente au ajuns până la noi :

,,Ştim că Maniu a fost

Om de stat cu mare rost

A adus ţării întregirea,

Libertatea şi iubirea’’.

Despre tratamentul lui în închisoare, acelaşi rapsod popular scrie :

La mâini are lanţuri grele,

La picioare şi mai grele.

Lanţurile sună, sună,

Gardienii se adună

Cu gârbaciul îl lovea

Pân’ce fiara obosea

Iar Maniu leşina

Şi cu apă mi-l uda,

Pe pereţi mi-l răstignea’’

Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi Ion Mihalache :

,, Mihalache arestat

Şi în temniţă băgat,

Arestat în plină vară

C-a fost demnitar de ţară’’.

Recuperarea acestei epopei anticomuniste rămâne o datorie de onoare a celor care luptă pentru aflarea adevărului istoric. Cornelia Călin-Bodea ne-a făcut un dar minunat prin marea sa îndrăzneală de-a sparge tăcerea unui jumătate de veac şi de a da glas unor asemenea mărturii.