A fost semnat contractul de execuţie pentru asfaltarea unor străzi şi a Pieţei din Năsăud! De săptămâna viitoare, lucrări la zona din cartierul de blocuri!

Administraţia năsăudeană are în derulare trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere. Un prim proiect, în valoare de circa 300.000 lei, vizează cartierul de blocuri, acolo unde în locul magaziilor vor apărea locuri de parcare, spaţii de joacă, alei pietonale, spaţii verzi, dar şi boxe pentru depozitarea lemnelor. Potrivit primarului Dorin Vlaşin, săptămâna viitoare va începe execuţia.

Un al doilea proiect de reparaţii cu mixtură asfaltică, cu o valoare estimată de 600.000 lei, are în vedere un tronson în prelungirea str. Vasile Naşcu, până la intersecţia dintre str. T. Vladimirescu şi Bulevardul Grănicerilor. De asemenea, se va interveni de la Primărie, din Piaţa Unirii,  până la Valea Caselor – înlocuire borduri, pavaje şi asfaltare, pe str. Lalelelor (paralelă cu rampa CFR), dar şi pe toată zona Pieţei din Năsăud.

„A fost desemnat constructorul, semnăm astăzi (n.n. – miercuri) contractul de execuţie pentru a putea da şi ordinul de începere a lucrărilor”, ne-a menţionat edilul Dorin Vlaşin.

Nu în ultimul rând, se lucrează la străzile incluse în proiectul de mobilitate urbană, proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, finanţat prin POR 2014-2020 şi care cuprinde mai multe obiective specifice.

Astfel, prin proiect, este modernizată infrastructura rutieră, respectiv partea carosabilă utilizată în comun de mijloacele de transport public, în lungime de 3,8 km. Este vorba despre străzile Crişan, Avram Iancu,  Vasile Naşcu, Tudor Vladimirescu, Comoară şi Dumitru Vârtic. Doar pe ultimele 2 străyi încă nu au început lucrările. În plus, vor fi amenajate trasee pietonale (trotuare) pe o lungime de 2,8 km.

Proiectul prevede construirea unui depou aferent transportului public local de călători inclusiv infrastructura tehnică aferentă şi a 32 de stații de aşteptare a transportului public (autobuze electrice). Licitaţia pentru construcţia depoului este în etapa de evaluare a ofertelor. De asemenea, vor fi achiziţionate 5 autobuze electrice, dintre care  trei autobuze electrice mici, de aproximativ 10 -15 locuri, şi 2 autobuze electrice mari, de aproximativ 25-30 locuri, destinate transportului public rutier.

Nu în ultimul rând, va fi creat un sistem de management al traficului, inclusiv a sistemului de monitorizare video, precum și a  sistemului de transport inteligente (STI) pe aliniamente urmând să fie plantaţi arbori și arbuști. Prin proiect, va fi creat un sistem de bilete integrate pentru călători („e-bilete”  sau „e-ticketing”).

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5