Fotbal. Gloria joacă primul meci acasă, vineri, de la ora 17! Adrian Falub: Vreau să demonstrăm pe teren că suntem o echipă bună!
Mie, 09/06/2023 - 14:11
-
View the full image
Adrian Falub și Paul Pațurcă
-
View the full image
Vineri, 8 septembrie, de la ora 17, în etapa a 3-a a Ligii a 3-a de fotbal,CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va primi vizita echipei Industria Galda, ocupanta locului 6 în seria a 9-a. Intrarea la stadion este liberă!
Antrenorul principal Adrian Falub, care a prefațat această partidă, consideră că va fi un meci dificil, greu de gestionat, mai ales dacă jucătorii nu se vor concentra.
"Întâlnim o echipă nou promovată care nu are nimic de pierdut. Dacă pierde la noi, e un rezultat normal, orice alt rezultat, pentru ei e o performanţă. Avem nevoie, în primul rând, să ne concentrăm. Ştiu că putem câştiga meciul, dar nu ne va fi uşor. Dacă nu tratăm meciul foarte serios ne va fi foarte-foarte greu pentru că sunt şi acolo câţiva jucători buni. Au făcut un egal la Alba Iulia, la Universitatea, şi cred că au o echipă chiar bună pentru această ligă. E foarte important ce vom face noi. Aştept de la jucători să aibă şi ei în minte că avem un campionat de câştigat şi meciurile acestea îţi aduc puncte. Poţi să pierzi un derby, dacă vei câştiga celelalte meciuri, eşti pe primul loc. În sezonul trecut, meciurile importante nu le-am pierdut, dar nu am câştigat partidele uşoare, cu CFR şi Sighetu Marmaţiei. Nu aş vrea să se mai întâmple lucrul acesta, care vin din lipsă de concentrare şi dintr-o gândire incorectă. Ne e cam frică de meciurile astea, sunt dificile", a declarat Falub.
Antrenorul Gloriei are la dispoziție tot lotul, cu excepţia lui Trifan care resimte o durere şi care va fi apt de săptămâna viitoare.
Paul Paţurcă a precizat că jucătorii sunt foarte concentraţi, mai ales că este primul meci acasă. „Aşteptăm cu toţii, vrem să facem un meci buni, o impresie bună. Suntem conştienţi că nu va fi uşor, pentru că echipele care vin aici se vor închide. Toată lume îşi doreşte să învingă echipele de pe primele locuri. Suntem concentraţi, avem plăcerea de a juca, avem un teren bun şi vrem să facem suporterii fericiţi”, a declarat mijlocaşul Gloriei.
Antrenorul Adrian Falub a menţionat că va depinde doar de echipă să aducă publicul la stadion. „Am văzut Bistriţa la meciurile de baraj şi chiar dacă nu era o atmosferă extraordinară, cu galerie, cu torţe, am simţit oamenii aproape. Mi-aş dori să avem stadionul plin şi sunt conştient că nu va fi foarte curând pentru că oamenii aşteaptă performanţă. Nu vor veni la meciuri de Liga a III-a să umple stadionul. Dacă vom ajunge să jucăm meciuri importante pentru promovare, va veni şi publicul. Vreau să demonstrăm pe teren că suntem o echipă bună care îşi doreşte şi care poate promova. Să creadă în noi şi să vină la stadion când vor crede ei că merităm. Deocamdată, noi suntem datori”, a menţionat Adrian Falub.
Citiţi şi:
- Vineri, susține Gloria în prima etapă a returului! Adrian Falub: Avem nevoie de cele trei puncte!
- Vineri, hai la meci! Gloria joacă în compania CS Universitar din Alba Iulia! Adrian Falub: E important să câștigăm!
- Liga a III-a. Gloria joacă ultimul meci al sezonului, cu Metalurgistul Cugir, pe 1 Decembrie!
- Gloria joacă acasă, vineri, de la ora 17.00, cu FC Bihor Oradea! Adrian Falub: Trei puncte ar fi o injecţie de încredere!
- Sâmbătă, de la ora 18, bistrițenii sunt așteptați la meciul sezonului! Intrarea este liberă, dar îl puteți susține pe Marius Rus de la Ardeal TV!

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 09:44
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE” Dum, 09:25
Mașină acroșată de tren la Măgura Ilvei Dum, 08:01
La mulți ani doamnei profesor Claudia-Maria Iuja, director adjunct la Școala Gimnazială Livezile! Sâm, 22:05
Autoturism răsturnat la Figa Sâm, 15:38
Incendiu izbucnit la o casă în Jelna Sâm, 08:26
Zile de grație la Teaca Cultura
Doamna profesor și inspector școlar adaugă încă o carte la palmaresul liric al realizărilor...
Comentarii
Carmen Scurtu -
Dum, 00:23
Roata se întoarce! Nineta Popa i-a fost amantă când acesta era căsătorit cu Mariana Ionescu...
un cetatean -
Sâm, 20:22
Va faceti de cacao cu explicatiile voastre, de doimbani ca de obicei. Bine ca a fost momentul...
Geom -
Sâm, 14:42
Felicitări lui Andrei Chelba un Tânăr foarte Serios în aceste Vremuri Pline de Neica Nimeni...
Veronica Osorheian -
Sâm, 10:52
La mulți ani cu sănătate și cu bucurii!
Bogdan Ivan -
Sâm, 07:21
Măi Bogdane, măi Ivane,
De la Tisa pân’ la Nistru
Noi îi mulțumim lui nașul
Care te-a făcut...
Aniversări
Cele mai sincere urări aniversare îi transmitem doamnei profesor Claudia-Maria Iuja,
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte paroh Tudor-Ioan Bechiș de la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), să vă transmitem urări de mulţi...
Cele mai sincere urări aniversare, în zi de naştere, adresăm doamnei VICTORIA FĂTU NALAŢI, scriitor și artist plastic. Multă sănătate, putere și...
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...
























Adaugă comentariu nou