Fotbalul beclenar de-a lungul timpului, 2007-2022! Olympia Beclean și ACS Sportul Beclean 2020
OLYMPIA BECLEAN 2010
În materialul anterior am prezentat evoluția echipei Someș Gaz Beclean (1999-2007), retrogradarea echipei noastre la finalul sezonului 2006/07; timp de 14 ani orașul Beclean nu a avut reprezentare la nivel de seniori în competiții organizate; cu ocazia Zilelor Orașului Beclean tinerii pasionați de fotbal, dar și componenții fostelor echipe Laminorul și Someș Gaz, alcătuiau formații ce se confruntau pe terenurile sintetice din oraș și Băile Figa.
Dacă la seniori competițiile au fost sporadice, având un caracter amical, în schimb, iubitorii fotbalului au avut posibilitatea șă-i urmărească„ la lucru” pe cei mici; în anul 2010, la inițiativa d-lui profesor, Attila Csillag și Gyorgy Budai i-a ființă clubul Olympia Beclean; în anul 2011, grupa U 13, se înscrie în campionatul județean, organizat de AJFBN; din acea grupă s-au evidențiat o serie de copii harnici și talentați: Meșter, Obreja, Mar, C. Bucșa, Alex Țermure; după doi ani de muncă la antrenamente, Alex Țermure este selecționat la lotul național cu ocazia unui trial organizat la Arad, în 2013 ( participă la această acțiune și juniorul Meșter); în același an, Grupa U9 obține titlul de campioană județeană; jucători esențiali: Fechete Mario, Lup, Cioban, Budai Cr, Vlașin, Dig și alții;
Dorind o competiție mai puternică cu mai multe echipe, din ediția 2016/17, Olympia Beclean va participa la campionatele organizate de AJFCJ; un rezultat foarte bun este obținut de Grupa U13, locul 2 după CFR Cluj; în sezonul 2021/22, U11 încheie campionatul seriei C pe locul 1 (din 22 de partide cîștigă 21, are o înfrângere); un parcurs bun are și U15;
În sezonul actual, U13 a încheiat turul cu rezultate meritorii, iar U15 se află pe primele locuri la luptă cu Luceafărul U Cluj și Unirea Dej, turul se încheie în 3 decembrie; i-am văzut la antrenament pe acești copii dornici de afirmare ( era aproape seara, în jurul orei 17,oo, pe timp de ceață), Bodiu M., Miklos Raul și Daniel, Pintea Alin, Țermure Robert, Purcea G. și alții, nu se grăbeau să încheie antrenamentul, dimpotrivă, exersau scheme de joc, după ce terminase perioada pregătirii fizice;
Referitor la susținătorii Olympiei, d-nul antrenor, Attilla Csillag a menționat Primăria Orașului Beclean pentru folosirea stadionului, încă de la înființarea clubului, Părinții copiilor înscriși, CML (echipament); Meetal (Reman); Rontransmar și firma de transport Miluțu;
ACS SPORTUL BECLEAN 2020
În anul 2018, un grup de tineri din Beclean, unii fosti jucători, au încercat să creeze o echipă de fotbal- seniori, Olympia Beclean; proiectul era ambițios, „Împreună pentru Fotbal”, dar nu a fost finalizat; ce nu a reușit acel grup de tineri localnici va reuși, aproape de unul singur, CĂLIN CHERECHEȘ, în anul 2020; ajutat în elaborarea actelor de juristul Caius Cârcu, Călin Cherecheș a obținut autentificarea noului club de la Judecătorie; Cei 4 membri fondatori ai clubului sunt: Cherecheș Călin- Președinte, Halas Paul- Vicepreședinte, Obreja Florin- Secretar și Cristurean Daniel- Cenzor; Felicitări pentru eforturi, răbdare și perseverență !
Privitor la rezultatele fotbalistice, ne amintim cu toții, ediția 2020/21 nu s-a disputat în județul nostru din cauza pandemiei; doar Cupa României – faza Județeană- „face notă discordantă” în sensul înscrierii a unui număr de 3 formații ! ( ACS Sportul Beclean, Someșul Reteag și Venus Negrilești); se impune ACS Sportul, care va da piept in fazele următoare cu echipele dejene; va trece de Someșul Dej- Liga 3, la „masa verde”, va părăsi competiția, fiind învinsă de Unirea, liga a 2 a, cu scorul 1-3;
Parcursul în Divizia D, Sezon 2021/22 a fost mulțumitor, având în vedere dificultățile, inerente unui început de drum, bază sportivă, jucători, sponsori, etc; la finalul sezonului ACS Sportul Beclean a ocupat locul 6, într-o serie unică cu 10 echipe ( au rămas 9 la terminarea turului, Venus Negrilești s-a retras din competiție); celelalte formații: Silvicultorul Maieru, Minerul Rodna, Someșul Feldru, Someșul Reteag, Săgeata Dumbrăvița, Voința Mărișelu, AS Teaca, Heniu Leșu;
Ediția 2022/23 va fi abordată diferit față de precedenta, cu mai multă maturitate și ambiție; la copii și juniori funcționează următoarele grupe: U 6- antrenor Obreja Florin; U8 și U10 antrenor- Halas Paul; U12 și U14 antrenor Meșter Claudiu; peste 100 de elevi s-au înscris în aceste grupe plus o secție mixtă la Spermezeu;
Echipa de seniori a avut o evoluție excelentă în turul campionatului, plus două etape din retur: 11 8 2 1 43-14 26p ( locul 2, după Atletico Monor,27p ); Jucătorul nostru, Paul Halas are o eficiență deosebită, a marcat 22 de goluri, fiind la egalitate cu Sebastian Rus ( Silvicultorul Maieru); pe locul 3 se află jucătorul Florin Măjer Homei (Atletico Monor) cu 21 de goluri ; lotul de jucători Vlasin, Teutișan, Ani, Cherecheș, Cioban, Fechete M., Șimon, Obreja, Meșter, Fechete Ahmet, Halas Paul, Scurtu, Doboș, Halas Raul, Pop Petruț, Moldovan Andrei, Măluțan; media de vârstă: 22 ani și 5 luni;
Doar o simplă opinie vreau să exprim în legătură cu viitorul fotbalului beclenar; constat, cu satisfacție existența unor profesioniști, oameni dedicați 100% acestui îndrăgit sport, iar cele două cluburi amintite sunt, garantat, „ pe mâini bune ”; anticipez un progres evident, în următorii 3-4 ani, dacă va fi susținerea necesară; timpul va confirma sau va infirma această previziune.
Referitor la sponsorii clubului, președintele Călin Cherecheș este optimist, menționînd implicarea Primăriei care a sprijinit financiar grupele de copii și juniori, a achitat baremele de arbitraj și lucrările de modernizare a vestiarelor; cei doi președinți Călin Cherecheș, respectiv Attilla Csillag – Olympia- au precizat că vor întreprinde toate demersurile necesare pentru executarea lucrărilor la terenul de joc- gazon, începînd din primăvară; alți sponsori pentru ACS Sportul: Sandy Cola, Telefoane Beclean, Rontransmar, cărora conducerea clubului le mulțumește pentru eforturile depuse și dorința de a fi mereu aproape de echipă, indiferent de context.
Surse:
Mihaela Hiticaș, Fotbalul de seniori a „înviat” la Beclean- Știri din Beclean,26 mai 2018; Site-ul AJFBN, 2022/23 și arhiva 2021/22; informații utile și fotografii de la Călin Cherecheș și Attilla Csillag;
Fotografii: 1. Olympia, prima generație; copii născuți în 2000/02; 2. Olympia, generația 2003 (campioni județeni, U9 în 2013); 3. Olympia-U11, campioni județeni- Cluj- seria C, 2021/22; 4. ACS Sportul Beclean-juniori în vizită la Centrul recreativ Legacy, Băile Figa, 14 noiembrie 2022; 5. Conducerea clubului; 6. ACS Sportul Beclean, 2022/23.
Aici, se încheie cele șase episoade ale modestului material despre Fotbalul Beclenar; intenția mea a fost aceea de a prezenta succint evoluția fotbalui din urbea de pe Someș, de a reactualiza anumite evenimente fotbalistice din trecut, de a nominaliza jucători emblematici, fără ierarhizări, fără subiectivism; sigur, unele perioade nu au fost prezentate corespunzător din lipsa informațiilor credibile, a unei arhive; Se cuvine, să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit demersul meu, in special, domnilor: Dan Jiga, președinte AJFBN, care mi-a oferit lucrarea Jimboreanu Vasile, 15 ani de fotbal județean , 1991-2006, vol I, II; Gheorghe Blaga, Valer Cristian Șinar, Septimiu Tocaciu, Cristian Silveșan, Călin Cherecheș, Atilla Csillag pentru informații și fotografii; Ioan Făgăraș, Mihai Stepanek, Viorel Luca, Alexandru Toma, Alexandru Han și alții pentru informații și clarificări; Mi-au fost de ajutor articolele sportive din „Răsunetul” semnate de Valentin Falub și Valer Șinar, sau alte materiale sportive menționate la timpul potrivit; nu în ultimul rând aduc mulțumiri redacției „Răsunetul” pentru publicarea articolelor.
Citiţi şi:
- FOTBAL. ACS Sportul Beclean, pregătită de startul Ligii a 4-a Bistrița-Năsăud, ediția 2023/24
- Fotbalul beclenar de-a lungul timpului (II). Participările în Divizia C
- Fotbalul beclenar de-a lungul timpului. Perioada 1992-1999 (IV)
- Fotbalul beclenar de-a lungul timpului. Participările în divizia C (III)
- Echipa de fotbal a Gloriei a început pregătirea, motivată să promoveze în Liga a II-a!
Adaugă comentariu nou