George Coșbuc a fost comemorat la CNAM în manieră inedită
În curtea Colegiului Național Andrei Mureșanu Bistrița, a avut loc o manifestare cu ocazia comemorării poetului bistrițean, George Coșbuc. Au fost recitate versuri ale poetului. Astfel, a fost dramatizat poemul Dușmancele, în interpretarea elevelor Vălean Andrada, Mușdar Cătălina și Rus Amalia. Eleva Muller Agnes a recitat poezia La paști. Au urmat cântece ale căror versuri au fost scrise de același autor: Pocnind din bici, Elena Hazbeiu, Numai una, Bachiș Delia, La oglindă, Fechete Cristina.
A doua secvență a fost prilejuită de versurile poeziei Nunta Zamfirei, care a constituit pretextul momentului. Un alai de nuntă a umplut curtea cu strigăte de bucurie, urmat de o suită de dansuri tradiționale, realizat de elevii din ansamblul Colegiului.
Activitatea a fost un succes, elevii manifestându-și vădit, prin aplauze, admirația față de colegii care au evoluat în fața lor. Unii dintre ei și-au exprimat dorința ca, pe viitor, să se înscrie la o formație de dansuri, alții și-au dorit să participe cu poezii sau creații proprii, cu ocazia altor comemorări.
Directorul instituției, prof. Iuliana Vlad, a susținut că prin aceste acțiuni, elevilor le este sădită în inimă dragostea pentru literatură, dar și pentru cultura populară, întrucât valorificarea creațiilor poetice ale lui Coșbuc, dar și a altor poeți sau scriitori, aduc în prim plan iubirea de frumos. „Pentru mine, momentul a constituit un prilej de „aducere-aminte” și de călătorie în timp, în acea perioadă a copilăriei, când mama recita poezii, iar copilul, lipsit de orice grijă, o asculta vrăjit, cu gândul al reprezentări spectaculoase și pline de mister.
În general, atmosfera a fost încărcată de emoție, iar Coșbuc a fost viu în inimile tuturor!
Citiţi şi:
- Coşbuc 150: Recital de poezie în cadrul manifestărilor dedicate lui George Coşbuc
- Zilele Colegiului Naţional “George Coşbuc” Năsăud (3-7 oct. 2011)
- O nouă și lăudabilă realizare întru eternizarea memoriei poetului GEORGE COŞBUC
- George Coșbuc, sărbătorit la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița
- George Coșbuc, idolul profesorului univ. Gavril Istrate
Comentarii
Ce a fost? Inedită? Cu desfasuratorul dat de Inspectoratul Scolar de a vuit presa din cauza scandalului? Ce a fost inedit doamnă? ”Dusmancele” cumva? Incredibil. Iar încheierea e magistrala: ”În general, atmosfera a fost încărcată de emoție”
Adaugă comentariu nou