Guvernul a dat undă verde programului Euro 200
Programul prin intermediul căruia elevii proveniţi din familii cu venituri mici pot obţine bonuri valorice nominale utilizabile exclusiv la achiziţionarea de calculatoare noi a primit undă verde din partea Guvernului.
Actul normativ prevede că în 2010 vor putea fi eliberate 25.000 de vouchere a 200 de euro.
O noutate a programului din acest an se referă la introducerea de criterii de departajare a elevilor consideraţi eligibili. Prioritate vor avea copiii cu rezultate şcolare bune, precum şi cei care au înregistrat o frecvenţă bună la cursuri pe parcursul anului şcolar anterior.
Reamintim celor interesaţi care sunt condiţiile pentru a putea beneficia de ajutorul de 200 de euro. Astfel, elevii din şcolile de stat sau particulare (acreditate), care fac parte din familii ale căror venituri lunare brute (pe membru) sunt mai mici de 150 de lei, vor primi, în limita sumelor alocate, echivalentul a 200 de euro, pentru cumpărarea de calculatoare noi.
Cererile (tipizate) de acordare a sprijinului financiar pot fi obţinute de la secretariatele şcolilor şi vor fi completate de unul dintre părinţi (sau alt ocrotitor legal) ori de elevii majori.
Pe lângă cerere, la unităţile şcolare trebuie depuse copii după actele de identitate ale elevului şi unuia dintre părinţi (ocrotitor legal), copii după actele de identitate ale celorlalţi membri de familie, adeverinţele de venit, în original, ale membrilor familiei, o declaraţie pe propria răspundere a părintelui, tutorelui sau personal (pentru persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani) din care reiese că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator, adeverinţa eliberată de şcoală din care să rezulte media/calificativul din anul şcolar precedent, precum şi numărul de absenţe nemotivate.
Solicitările elevilor vor fi trecute într-un registru special, iar dosarele vor fi verificate de o comisie alcătuită din directorul şcolii, profesorul responsabil cu bursele şi secretarul unităţii de învăţământ. Cele care îndeplinesc toate condiţiile vor fi centralizate şi înaintate Inspectoratul Şcolar Judeţean care, la rându-i, le va transmite la Bucureşti.
După aprobarea listei de beneficiari, în şcoli vor fi distribuite bonuri valorice, fiecare reprezentând echivalentul celor 200 de euro, pe care elevii le vor putea folosi (în termen de 30 de zile!) în magazinele de specialitate.
Calculatorul astfel cumpărat nu va putea fi înstrăinat timp de 3 ani, sub sancţiunea restituirii ajutorului financiar de 200 de euro (echivalentul în lei, calculat la data constatării abaterii).
Citiţi şi:
- 389 elevi în programul “Euro 200”
- Peste 300 de elevi vor primi bonuri valorice pentru a-şi cumpăra calculatoare
- Un număr de 270 elevi bistriţeni beneficiază de bonurile EURO 200
- Undă verde pentru învățarea online: Guvernul va debloca fondurile necesare instrumentelor digitale pentru elevii și studenții vulnerabili social
- Ionuţ Simionca: Patru localităţi vor primi bonuri de 15.000 euro pentru a amenaja puncte de internet gratuit
Adaugă comentariu nou