Handbalistele de la LPS Bistriţa, calificate la Turneul Semifinal II
Echipa de handbal a LPS Bistriţa s-a calificat la Turneul Semifinal II din cadrul Campionatului Naţional rezervat junioarelor I. Fetele antrenate de Radu Moldovan au înregistrat patru victorii şi o înfrângere, ocupând locul II în grupa a III-a.
Astfel, LPS Bistriţa a pierdut, în primul meci, 25-29 cu Grup Şcolar Energetic Râmnicu Vâlcea, campioana din sezonul trecut. Bistriţencele au învins cu 43-34 pe CSS Hunedoara, 44-28 pe CSS Mediaş, 35-34 pe CSS Odorheiu Secuiesc şi 29-27 pe CSS Petroşani.
Din lotul coordonat de Radu Moldovan au făcut parte Daciana Hosu, Diana Ungureanu – portari, Lavinia Titieni, Bianca Zegrean, Cristina Laslo, Ana Maria Gabor, Monica Şutu, Cristina Cămărăşan, Andra Sabău, Cristina Cioran, Claudia Pop, Denisa Hangan, Roberta Chira, Diana Tomşa şi Mihaela Pop.
Turneul Semifinal II, la care s-au calificat 16 echipe, repartizate în patru serii, este programat în perioada 25-27 aprilie.
În sezonul trecut, echipa LPS Bistriţa a reuşit să cucerească titlul de vicecampioană naţională.
Citiţi şi:
- Junioarele I de la LPS Bistriţa, calificate în turneul final
- LPS Bistriţa s-a calificat la turneul semifinal I
- Junioarele II, în turneu la Odorheiu Secuiesc
- Junioarele I de la LPS Bistriţa luptă acasă pentru calificarea în turneul final
- Vineri debutează turneul de la Bistriţa al junioarelor II, seria H
Adaugă comentariu nou