Iată Poetul!
David Dorian este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori bistrițeni aparţinând generației optzeciste. Poet, prozator, critic literar, comentator politic, realizator de emisiune radio a probat posibilități deosebite, concretizate în realizări remarcabile. Cărțile sale au fost premiate de Societatea Scriitorilor Bistrițeni, de festivalurile literare de nivel naţional ,,Zilele Coșbuc” și ,,Saloanele Rebreanu”, de asemenea, de Filiala Mureș a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este din 1994. Cel mai recent premiu este cel acordat pe anul 2018, de Societatea Scriitorilor Bistrițeni pentru volumul de poezii ,,Fractali”, semnat de David Dorian şi apărut la prestigioasa Editura ,,Charmides” Bistrița. Nu în cele din urmă, David Dorian este membru al Societăţii ,,Conexiuni” a Scriitorilor Bistriţeni de pe lângă Palatul Culturii Bistriţa.
De fapt, volumul ,,Fractali” este primul după o perioadă mai lungă în care scriitorul s-a dedicat prozei, scriindu-și romanele, un volum de jurnal, comentarii politice etc.
Întors la poezie, iubirea dintâi a poetului David Dorian, el a reușit să publice în acest an, 2019, nu mai puțin de două cărți, la aceeași editură. Fără nicio conotație riscantă, se poate spune că 2019 este anul său de grație ca scriitor de poezie. Cărțile se numesc ,,Poeme prozaice” și ,,Alte poeme prozaice”, de peste 100 de pagini fiecare, apărute după concepția autorului, neîndoielnic hâruit cu aparte posibilități de ficțiune grafică. În context, nu uităm să amintim că David Dorian a fost inginer proiectant peste 25 de ani în care ,, s-a jucat” cu forme și dimensiuni industriale.
,,Poeme prozaice” și ,,Alte poeme prozaice”, ultimul fiind cel de-al zecelea volum de poezii ale autorului, ne arată posibilitatea portului de a se reinventa, urzind discursul liric pe o osatură epică, măiestrit daltuită care transpune adesea cititorul între o atmosferă de basm. De fapt, tot trecutul devine o înşiruire de basme, de ficâiuni metaforice.
Aflat la apogeul creației sale literare, David Dorian este impresionant prin prospețimea textelor și viața pe care acestea o incumbă, fiind ca o mireasmă a primăverii ţâşnind din ,,conserva” miraculoasă, deschisă în societatea marcată de suficienţă şi eroziune. Este arta unuia dintre cei mai importanţi poeţi optzecişti, şi nu numai, din România!
Citiţi şi:
- Scriitorul David Dorian, premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureș
- Aniversările bibliotecii: David Dorian
- David Dorian, prin Antologii. ”În căutarea Isoldei”
- Scriitorul David Dorian, sărbătorit de colegii de la Biblioteca Județeană
- Vasile V. Filip: Antologia lui David Dorian
Adaugă comentariu nou