Incendiu la o casă din Agrieș. Un bătrân a fost transportat la spital cu arsuri
Mar, 03/17/2026 - 10:21
Pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Beclean au fost direcționați de urgență, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Agrieș, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă de locuit cu regim de înălțime parter + etaj. La momentul transmiterii apelului la numărul unic de urgență 112, în interiorul locuinței se afla o persoană în vârstă, care a reușit să se autoevacueze în condiții de siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Persoana este conștientă și cooperantă.
Pentru gestionarea situației operative au fost alocate echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Beclean, iar în sprijin a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târlișua, a transmis ISU BN.
Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, cu regim de înălțime parter + etaj, construită preponderent din materiale lemnoase, pe o suprafață construită de aproximativ 50 mp pe nivel.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 84 de ani, care locuia în imobil, a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea forțelor de intervenție. Acesta prezenta arsuri de gradul I și II la nivelul feței și al membrelor superioare. Inițial a refuzat transportul la spital, însă la finalul intervenției a decis că are nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, fiind preluat de echipajul medical pentru investigații și tratament de specialitate.
Intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului a durat aproximativ trei ore. Casa de locuit a fost afectată în proporție de aproximativ 60–70%.
Pe timpul intervenției, pompierii au reușit să protejeze un hambar amplasat în imediata apropiere a locuinței, în interiorul căruia se aflau mai multe animale și un tractor, acestea fiind salvate.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al unei sobe fără acumulare de căldură, neprotejată corespunzător față de materialele combustibile aflate în apropiere.
Citiţi şi:
- Foc la o casă în Viișoara, în zona blocurilor ANL
- Acoperișul unei case din Romuli, distrus de un incendiu. Proprietarii au făcut atac de panică
- Incendiu izbucnit la o casă de locuit cu etaj în localitatea Crainimăt. Anexe gospodărești din vecinătate, afectate
- Acoperișul unei case din Telciu, cuprins de flăcări
- Incendiu la Anieș

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...























Adaugă comentariu nou