Înscrieri până în 23 octombrie pentru posturile de soldat/gradat profesionist la Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”
Mie, 10/21/2026 - 17:55
-
View the full image
📷: Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”
Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” desfășoară, până la data de 23 octombrie 2026, procesul de înscriere a candidaților pentru ocuparea posturilor de soldat/gradat profesionist, seria a II-a 2026, disponibile în garnizoanele Bistrița, Prundu-Bârgăului, Dej, Arad și Baia Mare.
CONDIȚIILE ȘI CRITERIILE GENERALE DE RECRUTARE A CANDIDAȚILOR:
a) să aibă cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin 6 luni, la data începerii programului de formare;
b) să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de corupție, de serviciu sau în legătură cu serviciul;
c) să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în programul de formare/instruire va renunța la această calitate;
d) să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membru al unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
e) să nu aparțină unor culte sau asociații/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
f) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau asociații comerciale, cu excepția celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situații, să se angajeze în scris că după admiterea la programul de instruire va renunța la această calitate;
g) să fie declarat „Admis”/„Apt” la probele de selecție;
h) pentru candidate – să declare în scris că își asumă toate riscurile, în situația în care pe parcursul susținerii probelor de selecție se află în stare de graviditate/maternitate;
i) să își exprime acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
CRITERIILE SPECIFICE DE RECRUTARE PENTRU POSTURILE DE SOLDAȚI/GRADAȚI PROFESIONIȘTI:
a) să aibă vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
b) să fie absolvenți cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
c) să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B și C – candidații care optează pentru arma „auto” și/sau pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;
d) să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunță la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar;
e) să fie absolvenți ai învățământului postliceal sau universitar cu licență de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituției de învățământ – candidații care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviație”, specialitatea militară „însoțitor de bord – paramedic”;
f) să își exprime în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informații clasificate, potrivit legii, și să completeze formularul de bază – date personale.
Termenul-limită pentru înscriere este vineri, 23 octombrie 2026, ora 15:00.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0263 214496, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00–16.00.
Compartimentul Informare și Relații Publice Brigada 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”
Citiţi şi:
- Brigada 81 Mecanizată,,General GRIGORE BĂLAN” scoate la concurs un număr de 390 de posturi de soldat profesionist!
- Angajări în Armată direct la tine în oraș!
- ANGAJĂRI ÎN ARMATĂ LA BISTRIŢA ŞI PRUNDU-BÂRGĂULUI
- Centrul Militar Județean Bistrița-Năsăud: Au început înscrierile pentru soldaţi gradaţi profesionişti!
- Exerciții de pregătire la Brigada 81 Mecanizată, în 7 și 14 octombrie!

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 16:00
34 de percheziții în Bistrița-Năsăud. Arme letale și muniție descoperite în Operațiunea Jupiter Lun, 10:28
Prefectul Teofil Cioarba a depus jurământul de credință. Respect și soluții pentru cetățeni Lun, 08:20
LIBERTATEA (S. U. A.) din 1929. Reformă administrativă – Eminescu – Dansuri românești – L. Șăineanu Cultura
Din numărul 6/1929 al publicației „Libertatea” („Liberty”), ce apărea în Detroit (S. U. A.),...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou