Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud îşi deschide larg porţile
În perioada 21-25 martie 2013, poliţiştii bistriţeni vor organiza o serie de manifestări pentru a marca 191 de ani de existenţă a Poliţiei Române, anunţă inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
“Pentru poliţişti, ziua de 25 martie are dublă semnificaţie. Aşadar, pe lângă sărbătoarea religioasă, Bunavestire, poliţiştii sărbătoresc ziua Poliţiei Române. Pentru că este un moment aniversar deosebit, 191 de existenţă, poliţiştii bistriţeni doresc să împărtășească bucuria cu cei în slujba cărora se află, cetăţenii bistriţeni”, menţionează sursa citată.
Astfel, în acest interval, poliţiştii bistriţeni vor organiza întâlniri cu elevii în cadrul cărora vor fi abordate teme privind reducerea riscului de victimizare din infracţiuni şi din accidente rutiere, precum şi pregătirea antiinfracţională.
Joi, între orele 09.00-14.00, ofiţerii de prevenire şi poliţiştii de la Secţia 6 Poliţie Rurală Năsăud vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ din comuna Telciu, unde a fost déjà lansat primul proiect de prevenire intitulat “Siguranţă la şcoală“. La întâlniri vor fi abordate teme privind reducerea riscului de victimizare din infracţiuni şi accidente rutiere.
Vineri, în Piaţa Mihai Eminescu din municipiul Bistriţa, politiştii Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului Ordine Publică şi Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor prezenta exerciții tactice şi autospecialele M.A.I.. Bistriţenii, cu mic, cu mare, vor putea observa îndeaproape tehnica pe care o folosesc poliţiştii în misiunile lor şi vor primi materiale cu caracter preventiv. Lucrătorii din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă vor face o demonstrație de forţă şi vor prezenta interactiv tehnici de autoapărare.
Luni, între orele 11.00-15.00, porţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor fi deschise pentru toți cei care doresc să viziteze locul în care îşi desfăşoară activitatea poliţiştii.
Citiţi şi:
- La mulţi ani, Poliţia Română!
- Sărbători de iarnă în siguranţă, cu poliţia bistriţeană
- Poliţiştii bistriţeni lansează cea de a cincea ediţie a "Sărbătorilor de iarnă în siguranţă”
- Începe Săptămână Prevenirii Criminalității. Peste 300 de poliţişti şi reprezentanţi ai instituţiilor, în acțiuni de anvergură. Vezi ce vor face aceştia!
- Prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere, în vizorul poliţiei
Adaugă comentariu nou