Inspectorul școlar Ruxandra Dobra, sportivul Narcis Papolți și antrenorul Ovidiu Fătu, sudorul Petrișor Savu și managerul HR Vlad Oltean de la Comelf, premiați de prefectul Stelian Dolha

Prefectul Stelian Dolha a conferit, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, cinci Diplome de excelență și Diplome de apreciere unor persoane care prin activitatea lor - din domeniul educației, sportului și economiei - cinste județului Bistrița-Năsăud și îl promovează la nivel național și internațional. Alături i-a fost în acest demers subprefectul Decsei Atilla.
Este o premieră pentru Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, dar un gest de recunoaștere este întotdeauna binevenit.

RUXANDRA-MARIA DOBRA - Inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud
- În semn de înaltă apreciere pentru dedicarea, excelența profesională și contribuția valoroasă adusă educației, prin promovarea proiectelor educaționale și a unui învățământ modern, orientat spre performanță și valori europene.
NARCIS PAPOLȚI
- campion european haltere
- Performanțe importante în haltere:
- 2022 – 1 medalie de aur la Campionatul European de Juniori din Polonia;
- - 2 medalii bronz;
- 2023 - locul 6 la Campionatul Mondial din Albania;
- - 1 medalie de bronz la Campionatul European;
- 2024 – locul 6 la Campionatul Mondial din Lima, Peru;
- 2025 – 2 medalii bronz la Campionatul European din Albania;
- - 1 medalie aur, 2 medalii argint Jocurile Balcanice de Seniori;
- 2026 – locul 9 la Campionatele Mondiale de Juniori, Egipt;
- Multiplu Campion Național și component Centrul Național Olimpic de Pregătire Tineret

FĂTU OVIDIU - antrenor haltere
- multiple rezultate europene și internaționale
Pentru pasiune, răbdare și dedicare, contribuie zi de zi la formarea caracterelor și la dezvoltarea performanței sportive.
Domnul Fătu Ovidiu, antrenor apreciat și mentor al multor tineri sportivi, s-a remarcat prin profesionalismul și implicarea cu care își desfășoară activitatea, devenind un adevărat model pentru generațiile pe care le pregătește.

PETRIȘOR IONUȚ SAVU (Comelf) - excelență în realizarea de obiecte unicat în sudură artistică
S-a remarcat prin excelență în realizarea de obiecte unicat în sudură artistică, demonstrând că măiestria, imaginația și profesionalismul pot transforma metalul într-o expresie autentică a creativității.
Pentru aceste utilaje terasiere Petrișor construiește partea de sașiu, pentru clientul Doosan, parte a grupului Hyundai.
VLAD OLTEAN - Manager Resurse Umane Comelf S.A.
susținător al formării profesionale a tinerilor în domeniul sudurii și al confecțiilor metalice, a promovat învățământul dual la COMELF, prin această fabrică trecând aproximativ 200 de elevi.
Prin deschiderea către colaborare cu mediul educațional, prin susținerea pregătirii practice și prin încurajarea tinerilor să îmbrățișeze meserii esențiale pentru dezvoltarea economică.

Felicitări tuturor pentru performanțele obținute, pentru dedicarea și contribuția adusă promovării excelenței și valorilor comunității bistrițene!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5