Întâlnire literară cu oaspeți din Serbia, la „Mărul de Aur”
Fiecare început de aprilie este marcat, la Bistrița, de efortul constant al directorului Alexandru Câțcăuan, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, de a readuce în atenția publicului farmecul și subtilitatea umorului reunite sub simbolul „Mărului de Aur”. Căci, odată ce ai „mușcat” din acest măr, rămâi, fără îndoială, contaminat de sensibilitatea și umorul atât de necesare spiritului românesc.
Sub această generoasă „umbrelă” culturală și cu sprijinul părintelui paroh Viorel Creța, porțile Bisericii Subcetate – devenită și un veritabil spațiu de cultură – s-au deschis scriitorilor, umoriștilor și credincioșilor din această parte a orașului. Biblioteca bisericii, impresionantă prin cele câteva mii de volume, îi întâmpină pe vizitatori într-un cadru cald și inspirat, fiind inițiată și îngrijită cu deosebită pasiune de către părintele paroh și soția sa, medic de profesie, amândoi profund atașați de lumea literaturii.
După deschiderea serii, Alexandru Câțcăuan a prezentat distinșii oaspeți din Serbia și din țară, care au onorat acest eveniment literar. A urmat intervenția scriitorului și jurnalistului Menuț Maximinean, director al cotidianului „Răsunetul”, care a adus în atenția publicului activitatea remarcabilă a Casei de Presă „Libertatea” din Serbia. Acesta a subliniat rolul important pe care instituția îl joacă în promovarea valorilor culturii românești în rândul minorității române din Serbia, dar și în consolidarea legăturilor culturale cu România, evidențiind colaborarea deosebită cu Bistrița. Totodată, a lansat invitația delegației sârbe de a vizita redacția „Răsunetul”, pentru un dialog deschis despre provocările presei contemporane.
În luările lor de cuvânt, doamna Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă „Libertatea”, și domnul Valentin Mic, redactor responsabil al săptămânalului „Libertatea”, au vorbit despre aprecierea de care se bucură instituția în rândul românilor din Serbia, dar și despre recunoașterea oficială primită recent din partea autorităților statului sârb, prin acordarea unui important premiu, oferit chiar de președintele Serbiei, ca semn de respect și apreciere.
Un moment deosebit al serii l-a constituit prezentarea volumului de interviuri „Reflexii eterne în oglinda timpului”, o lucrare valoroasă care evidențiază importanța dialogului de calitate și a reflecției culturale autentice.
În încheiere, părintele gazdă a mulțumit tuturor participanților și a anunțat că volumul prezentat își va găsi locul în biblioteca bisericii, ca mărturie a acestei întâlniri speciale. În semn de prețuire, oaspeții au primit două icoane reprezentative, iar seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă, de suflet, în care literatura și spiritualitatea s-au împletit armonios.
Dorel Cosma
Citiţi şi:
- Punți jurnalistice Serbia – România, la Răsunetul
- Al 42-lea Măr bistrițean! Festivalul Internațional de Satiră și Umor debutează azi! Programul oficial!
- Premiile Festivalului naţional de proză Liviu Rebreanu
- Grupul Teraplast a deschis TeraSteel Serbia, prima fabrică românească inaugurată în străinătate după 1990
- Autoturism sustras din Serbia, depistat de polițiști la un bărbat din Telciu























Adaugă comentariu nou