Întâlnirea sufletelor
-
View the full image
foto
-
View the full image
foto
Momente încărcate de spirit, joi seara, la Cercul Militar Bistriţa, unde în faţa a zeci de spectatori s-a derulat o adevărată sărbătoare ecumenică, în care muzica a fost împletită cu pildele evanghelice din Postul Mare, desluşite pe înţelesul tuturor de preoţii solidari şi toleranţi în gândul creştin. Au fost prezenţi în sală comandantul Garnizoanei, col. Ioan Manci, loctiitorul comandantului Garnizoanei, col. Ioan Gaftone, fostul primar Vasile Moldovan, preşedinta PROADO-Doina Orza, personalităţi ale oraşului-Maria Bălan, Corneliu şi Elvira Botoş. Cuvintele de învăţătură rostite de protopopul ortodox Alexandru Vidican, preotul greco-catolic Teodor Costin, preotul evanghelic Dieter Krauss, preotul reformat Peter Andras, preotul romano-catolic Peter Gered au desenat, în gândul credincioşilor, o linie a Drumului Crucii, a rugăciunii, a postului, a smereniei, a vieţii de creştin adevărat, care descoperă Lumina Lumii, Lumina cea adevărată, , cea dătătoare de viaţă fără de moarte. Pricesnele şi cântecele de strană specifice Postului Mare şi Sfintelor Paşti au emoţionat asistenţa. Om cu inima mare, creştin adevărat, doamna cântecului transilvan, Cornelia Ardelean Archiudean a rostit un cântec rugăciune, la fel ca draga noastră Mirela Petruş, lacrimile completând vocea care invoca Duhul Sfânt, Lumina Lină. Artista Valeria Peter Predescu a trăit, ca de fiecare dată priceasna, la fel ca Marcel Raita, Daniel Nemeti şi Simona Pop Labiş. Bibliotecara Floarea Ceşa, de la UM Prundu Bârgăului a adus cu ea o parte din cărţile creştine, recitându-ne poemul “La Paşti” a marelui nostru George Coşbuc. Şeful Cercului Militar, col.rez. Florentin Archiudean, a reuşit să stârnească sâmburele de credinţă din sufletul fiecărui participant, prin această manifestare meditativă, în care a avut rolul principal rugăciunea premergătoare Invierii, la final, rostindu-se “Tatăl nostru” în română, maghiară şi germană, amintindu-ne de rugăciunea Mântuitorului din Grădina Ghetsimani.
Adaugă comentariu nou