Investiţie de 20 milioane euro în parcuri voltaice la Lechinţa
Green Energy Specialists (GES) Bistriţa şi-a anunţat intenţia de a dezvolta, până anul viitor, un proiect care cuprinde două parcuri fotovoltaice în care să producă energie solară, proiectele fiind evaluate la aproximativ 20 milioane euro, a declarat directorul general al firmei, Claudiu Pop, pentru Mediafax. "Este vorba de două proiecte, care cumulat ar urma să aibă 9 MW instalaţi. Construcţia primului proiect, de 1 MW, va începe în august, iar a celui de-al doilea, de 8 MW, în martie-aprilie anul viitor", a precizat managerul firmei bistriţene, adăugând că ambele investiţii se vor derula în Lechinţa.
Potrivit aceleiaşi surse, pentru instalarea unui MW fotovoltaic costurile sunt cuprinse între 2 şi 2,3 milioane de euro, în timp ce veniturile anuale se ridică până la 300.000 de euro. Primul proiect va fi realizat de GES inclusiv cu fonduri europene, în timp ce pentru al doilea firma aşteaptă potenţiali investitori. Cluadiu Pop deţine 35% din capitalul GES, celelalte acţiuni aparţinând lui Ciprian Iuliu Pătraşcu (35%) şi Francisc Mathe (30%).
Citiţi şi:
- Investiţie în parcuri voltaice la Lechinţa
- Cinci proiecte de parcuri solare în Bistriţa-Năsăud
- Rombat SA anunță pentru 2023 un buget de investiții de 10 mil. euro, pentru linii de producție și parcuri fotovoltaice proprii
- Primarul Dumitru Vasile, din Maieru: S-au finalizat Şcoala de Arte şi Meserii şi Punctul de Informare Turistică şi amenajăm două parcuri
- Finanțare pentru parcuri solare la Chiochiş, Braniştea și Josenii Bârgăului
Adaugă comentariu nou