Ioan Bocşa, la Gimnazială nr. 1 Bistriţa

Prof. univ. dr. Ioan Bocşa, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a fost oaspete de onoare al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bistriţa. Cunoscutul profesor şi în acelaşi timp unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai ţării este coordonatorul lucrării de gradul I a profesoarei de muzică Maria Ienciu. Susţinerea lucrării, cu tema „Valorificarea folclorului de pe Valea Sălăuţei, comuna Salva, în orele de educaţie muzicală” a fost făcută în prezenţa unei comisii prezidată de prof. univ. Alina Stan, din care au mai făcut parte directorul şcolii – Mia Şigovan şi inspectorul de specialitate – Eniko Gal Păvăluc. Au participat colegii din şcoală, dar şi invitaţi din afară, amintind aici pe protopopul Alexandru Vidican, prof. Mărioara Buzilă de la Liceul de Muzică, prof. Ana Filip de la Salva. Prof. univ. dr. Ioan Bocşa a subliniat importanţa studiului folclorului în orele muzicale, pentru ca elevii să fie mai apropiaţi de tradiţiile noastre, să-şi cunoască identitatea. Maria Ienciu a fost felicitată pentru lucrare, comisia acordându-i, în urma participării la orele susţinute la clasă şi a studierii lucrării, gradul I.
Cunoscută drept una dintre profesoarele care apără tradiţiile noastre, realizând momente festive la marile sărbători alături de elevi, Maria Ienciu, îmbrăcată într-un frumos costum popular de la Salva, a mulţumit comisiei, declarând că va face tot ceea ce poate pentru promovarea valorilor muzicale ale ţăranului român în rândul elevilor.
În semn de preţuire pentru oaspetele de onoare, inspector Elena Borş (profesoară a şcolii) i-a acordat universitarului Ioan Bocşa însemnul şcolii, insigna care atestă 50 ani de prezenţă în mediul educaţional a „Celei mai bune şcoli din Bistriţa”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5