Din mediul de afaceri spre administrarea judeţului

Ioan Galea şi Florin Moldovan, “calificaţi” în finala de la Consiliul Judeţean

Un inginer şi un economist, ambii activând în domeniul privat, au fost declaraţi admişi, în urma selectării dosarelor de concurs, pentru a se putea prezenta la concursul scris pentru ocuparea funcţiei de administrator public al judeţului.
De altfel, doar doi bistriţeni au aplicat pentru acest post în administraţie. Este vorba despre ing. Ioan-Vasile Galea, fost director general adjunct tehnic-producţie şi ulterior manager dezvoltare, calitate mediu şi SSM, la SC Teraplast SA.
Şi economistul Grigore-Florin Moldovan, responsabil marketing la SC Somplast SA din Năsăud, este şi el în cursa pentru funcţia de administrator public.
Pentru cei doi a fost obligatorie depunerea unui proiect de management care vizează dezvoltarea economică şi investiţională a judeţului, protecţia mediului şi managementul deşeurilor, elaborarea de studii pentru atragerea de fonduri, managementul serviciilor publice şi fundamentarea bugetului.
Concursul constă în două probe, cea scrisă din 30 august şi interviul, inclusiv prezentarea proiectului de management în data de 3 septembrie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5