Ioan Oltean: Campania electorală la parţiale a costat până în 250.000 euro

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a precizat, la TVR Info, că organizaţiile judeţene din Maramureş şi Neamţ au cheltuit, per ansamblu, între 200.000 şi 250.000 euro, pentru campania electorală de la alegerile parţiale, suma vehiculată de Victor Ponta, 2 milioane euro numai în Neamţ, fiind “o nebunie”.

“Sub nicio formă, e o nebunie, două milioane de euro e o sumă imensă, unde poţi să cheltui două milioane de euro într-un colegiu cu 19 localităţi fără ca suma respectivă să fie sesizată că a fost consumată acolo. Domnul Ponta fabulează în stilul caracteristic, ameninţă, face declaraţii şocante, dar în spatele lor nu se află decât un hău mare de tot”, a declarat deputatul Ioan Oltean.

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal a adăugat că nu pot fi cheltuite două milioane euro nici în campania electorală la nivelul unui judeţ întreg, cu peste cinci colegii, “darmite într-un colegiu”. “Deci sub nicio formă, sub nicio formă... Nu cheltui două milioane de euro într-o campanie pe un judeţ, cu cinci-şase-şapte colegii darmite într-un colegiu”, a menţionat Oltean.

El a afirmat că Partidul Democrat Liberal nu a alocat bani de la nivel central, ci fiecare organizaţie şi-a susţinut financiar campania. “Vă asigur că nu au fost sume exorbitante. Eu cred că 100.000 de euro este o sumă care poate fi aruncată ca fiind valabilă pentru costurile care presupun o campanie. Deci cam 200.000-250.000 de euro zic eu e sumă care ar putea fi totalizată la nivelul celor două colegii din Neamţ şi din Maramureş”, a precizat liderul democrat-liberal.

Ioan Oltean a răspuns altfel liderului PSD, Victor Ponta, care a declarase că, din informaţiile pe care le are, PDL ar fi investit două milioane de euro pentru a câştiga alegerile parţiale din Neamţ. “Aproape două milioane de euro au fost investite de către domnul Gheorghe Ştefan, domnul Culiţă Tărâţă şi domnul Porumboiu, oameni care, sigur, depind de subvenţiile şi avantajele date de Ministerul Agriculturii, au mers cu un candidat ascuns, care n-a pomenit niciodată de PDL, n-a fost avut culoarea PDL”, a spus Ponta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5