Ioan Turc: Există o aşteptare mare a comunităţilor locale pentru acest Program Naţional de Investiţii dedicat infrastructurii de bază!
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, cunoscut drept PNDL 3, răspunde aşteptărilor comunităţilor locale.
„Există o aşteptare mare a comunităţilor locale a căror voce sunt primarii pentru realizarea infrastructurii de bază. S-a lucrat în anii trecuţi pentru a realiza corect infrastructura de bază în comunităţile locale, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Uniunea Europeană nu finanţează asfalt, apă, canalizare, extindere de reţele electrice sau reţele de gaz , pentru că ei şi-au rezolvat de mult aceste probleme. Rezolvarea problemelor care ţin de infrastructura de bază rămân în sarcina Guvernului, de aceea Guvernul răspunde aşteptărilor din comunităţi”, a declarat Ioan Turc.
Fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanțarea minimă pentru cel puțin un proiect eligibil, în limita sumei prevăzute în normele metodologice. Astfel, ar urma să fie alocate cel puțin 140 de milioane de lei pentru fiecare județ, 4 milioane pentru fiecare comună și 7 milioane de lei pentru fiecare oraș. De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reședințele de județ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reședință de județ - 43 de milioane de lei.
Citiţi şi:
- Ministrul Dezvoltării: 4 milioane/comună, 7 milioane/oraş, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”
- Ministrul Bogdan Ivan: Aurel Horea a demonstrat ca este omul pe care comunitatea din Ilva Mică se poate baza!
- Ministrul dezvoltării, Cseke Attila: comunitățile locale pot cere de astăzi finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”
- La finele anului, Penitenciarul Bistriţa găzduia 476 deţinuţi. Furtul calificat, infracţiunea de bază!
- Finanțare de 30 milioane lei pentru rețea de canalizare și stație de epurare, prin Programul Anghel Saligny, în comuna Chiochiș
Adaugă comentariu nou