Ioan Turc: Expresia unei prostii nemărginite, pe banii bistrițenilor
Prostia administrației PSD nu are limite. Zilele acestea, se lucrează de zor pe B-dul Republicii, deși drumul este bun.
Scurt istoric: B-dul Republicii a fost reabilitat capital în 2007, împreună cu întreg traseul prin Bistrița al DN 17, care mai cuprinde: Libertății, Independenței, Gării, 1 Decembrie, Calea Moldovei (6 km/ sens). Din calitatea de viceprimar la acel moment, am reusit includerea acestor străzi în proiectul de reabilitare al DN 17 (Dej - Suceava), în condițiile în care ele erau în responsabilitatea municipiului. Rămâne cea mai mare investiție guvernamentală din Bistrița de după ‘89 (peste 6 milioane de euro).
Calitatea lucrărilor, executate de firma germană Geiger, a fost foarte bună. Să decapezi integral bulevardul și să torni un asfalt nou este ca și cum ai demola o casă bună și ai face alta identică, doar ca să nu te plictisești. În condițiile în care avem drumuri impracticabile și de pământ, străzi în beznă și gospodării inundate la fiecare ploaie mai mare, acest lux, de a reasfalta ce era deja asfaltat, este expresia unei prostii nemărginite, pe banii bistrițenilor.
Câteva intervenții punctuale ar fi rezolvat problema, iar cu restul asfaltului am fi adus în.prezent zeci de familii care locuiesc pe străzi desfundate.
PSD-ul din primărie se plânge că nu are bani, dar, din 2008 și până astăzi, milioane de euro au fost tocate pe lucrări inutile sau prost făcute.
Ioan Turc, preşedinte PNL BN
https://www.facebook.com/ioanturc.pnl/videos/751477691937975/
Citiţi şi:
- Lucrări edilitare programate săptămâna aceasta în municipiul Bistriţa
- De miercuri, 16 august, se modifică traseele de transport în comun în Bistrița!
- O nouă campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase!
- Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase în Bistrița, Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi!
- De azi, o nouă campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase!
Comentarii
Asfaltarea integrală a bulevardului Republicii reprezintă o risipă inutilă. Lucrarea nu era necesară deoarece partea carosabilă a străzii se prezenta foarte bine, in vreme ce alte străzi din oras cu stare mult mai precară sunt neglijate de foarte multă vreme. Intr-adevăr, pe B-dul Republicii erau câteva probleme ce au fost rezolvate prin intervenții punctuale:
https://timponline.ro/interventie-la-sistemul-de-canalizare-pe-bd-republ...
Adaugă comentariu nou