Ion Radu Zăgreanu: Un fel de exorcizare
Exorcizare.
Modificări în blocuri.
Jos comunismul!
Vizitând în septembrie 2024 orașul Vancouver din Canada, m-au impresionat noile și zveltele clădiri, țâșnind spre cer ca niște ,,coloane ale infinitului.”
Privindu-le mai de aproape am sesizat faptul că balcoanele aveau, partea lor ieșită în afară cam subțire. Îi spuneam soției că aici nimeni nu-și permite să facă modificări în interiorul acestor blocuri uriașe. Gândurile mi-au zburat repede acasă, la noi în România.
După decembrie 1989 mulți locatari și-au cumpărat apartamentele unde au locuit cu chirie și în prezent suntem un popor de propietari de spații locuibile Apoi a început sarabanda modificărilor în locuințele cumpărate. Mulți români au lucrat în străinătate, au câștigat bani si au început modernizarea apartamentelor. Ei au tras cu ochiul la casele, la apartamentele și la clădirile de acolo. Ceea ce au văzut prin țările pe unde au ajuns, au început să aplice acasă. S-au modificat apartamentele, uneori fără a se ține cont de minime informații referitoare la rezistența clădirilor. Interioarele lor au devenit mai frumoase, mai funcționale, mai primitoare. Stilurile modificărilor au primit amprenta locuințelor din țările unde propietarii lor au muncit sau muncesc și în prezent.
Blocurile clădite, unele dintre ele alandala (au fost și blocuri bune), în perioada ceaușistă, ascund acum în interior apartamente foarte bine puse la punct, reamenajate util și estetic. S-a declanșat o adevărată competiție de reabilitare a locuințelor, o modă.
Gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că s-a petrecut un fel de exorcizare a spațiilor de locuit, un fel de anulare, de atenuare a unor norme unice, șablon, de construire a clădirilor. Prin noile îmbunătățiri poate răbufnea un fel de mânie tăcută de spargere a uniformizării și o pornire spre particularizare, spre personalizare. Duhul comunismului a fost alungat din aceste clădiri.
Dacă în decembrie 1989 se striga ferm ,,Jos comunismul!”, și blocurile supuse modificărilor pot striga acuma ,,Jos comunismul!”. Dacă am folosi personificarea, ,,iepoca”, ne-ar putea răspunde: ,,Noi le-am construit!”.
Citiţi şi:
- Consiliul Local Bistriţa va repartiza 164 locuinţe ANL. Şapte persoane nu şi-au reconfirmat actele, o persoană a renunţat
- Sunt în plină desfăşurare lucrările de reabilitare termică la blocuri din Beclean! 312 apartamente eficientizate energetic
- Primarul Ovidiu Creţu: „Aceste locuinţe nu au o destinaţie etnică, peste 50% dintre beneficiari sunt români”
- Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Beclean, prin fonduri europene
- Primul proiect de reabilitare termică, din fonduri europene, semnat de Primăria Bistriţa. Opt blocuri şi 344 apartamente!
Comentarii
Am străbătut cartiere intregi pt. a înregistra elevii ce aveau să fie școlarizați și am văzut pe viu acest război „pentru spațiu vital” (de aceasta suferă blocurile), dar am fost uimit de cum nu le pasă oamenilor și modifică afectând și structura de rezistență, deși primăria a pus interdicție și amenzi. Am văzut camerele transformate într-o simplă șură uriașă, dar la un cutremur, aici se va muri „democratic”. Nu mai vorbim despre noile blocuri, fragile, cu norme nerespectate, așa ca în Turcia. Cu un cuvânt, „ferească Dumnezeu!”.
Am modificat interiorul apartamentelor (construite în comunism) dar nu reușim să reconstruim interioarele conștiinței și sufletelor noastre postrevoluționare!
Adaugă comentariu nou