Iustian Damian Munteanu: Avem obiective fără precedent în istoria comunei Teaca
Am reuşit să-l abordez, cu greu, pe primarul comunei Teaca, dl. Iustian Damian Munteanu, căruia i-am solicitat un interviu prin care să putem afla obiectivele administraţiei locale pentru anul 2013.
Rep.: - Domnule primar, suntem, iată, la început de an 2013. V-aş ruga să-mi spuneţi ceva despre obiectivele de investiţii pentru acest an.
I.D.M.: - În primul rând aş dori să redau, pe scurt, ce am reuşit să realizăm în anul care a trecut, în acest sens amintesc realizarea, în mare măsură a acelui important proiect pe Măsura 322 în valoare de aproape 2,5 mil. euro, având ca obiectiv „Reţea canalizare şi staţie de epurare a apei, asfaltare drumuri comunale, construcţie Grădiniţă cu orar normal, dotare Cămin Cultural şi ansamblu dansuri populare”. Din acest proiect am realizat asfaltarea a 9,5 km de drumuri comunale, au început lucrările de canalizare şi a staţiei de epurare a apei, precum şi construcţia Grădiniţei cu orar normal la Teaca. Pentru acest an ne-am propus să încheiem lucrările de canalizare şi a staţiei de epurare a apei, se va da în folosinţă noua Grădiniţă cu orar normal la Teaca. De asemenea, vom finaliza dotarea Căminului Cultural din satul Archiud şi a ansamblului de dansuri populare din Teaca, toate făcând obiectul proiectului amintit mai sus. Tot în acest an vom finaliza sala de festivităţi din frumosul parc al satului Teaca cu o capacitate de peste 300 de locuri. Va fi dat în folosinţă noul Cămin Cultural din satul Viile Tecii. Se vor extinde lucrările de canalizare în satul Teaca şi se vor demara lucrările din proiectul privind alimentarea cu apă potabilă, canalizare şi asfaltare drumuri comunale în satele Archiud, Ocniţa şi Pintic, paralel cu extinderea reţelei de gaz în satul Teaca. Mai avem şi alte obiective, cum ar fi: reabilitarea clădirii fostului spital din Teaca, unde vor fi amenajate locuinţe pentru specialişti, precum şi achiziţionarea unui buldoexcavator pentru întreţinerea drumurilor comunale asfaltate: şanţuri, acţiuni de deszăpezire, alte lucrări la terţi. Valoarea totală a acestor obiective din acest an fiind de aproape 6 mil. euro.
Rep.: - Obiective măreţe, într-adevăr, a căror realizare vor îmbunătăţi radical condiţiile de viaţă ale locuitorilor comunei, apropiindu-se simţitor de cele ale lumii occidentale.
I.D.M.: - Da, acesta este de fapt principalul scop al transformărilor infrastructurii în această parte a judeţului, obiective fără precedent din întreaga istorie a comunei. Rămâne însă ca oamenii de aici să aibă răbdarea necesară pe întregul parcurs al acestor uriaşe transformări care le va face viaţa mai bună, mai civilizată, pentru că drumul către civilizaţie este dificil, fiind imperios necesar o schimbare majoră şi în mentalitatea concetăţenilor noştri. Doar în acest fel vom avea satisfacţia deplină a eforturilor comune pentru realizarea acestor transformări.
Rep.: - Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă urez mult succes şi putere de muncă pentru realizarea acestor importante obiective ale acestui an.
I.D.M.: - Mulţumesc şi eu ziarului „Răsunetul”, care de-a lungul anilor a reflectat cu obiectivitate în paginile sale efortul nostru colectiv: Primărie, Consiliul Local şi nu în ultimul rând al cetăţenilor, care au făcut ca toate aceste obiective să prindă viaţă, pas cu pas, până la finalizarea lor.
Adaugă comentariu nou