Jandarmii-îngeri păzitori pentru copiii din Ocniţa

Jandarmii Postului Montan din Rodna au ajutat un grup de 30 de elevi să ajungă la o cabană situată în apropierea taberei şcolare din Valea Blaznei. Cei 30 de copii însoţiţi de profesori veneau din localitatea Ocniţa-Teaca şi intenţionau să petreacă câteva zile la aer curat în zona menţionată. Dar planul de acasă nu s-a potrivit cu cel...de la faţa locului. Având în vedere faptul că autocarul care i-a transportat pe copii i-a lăsat la o distanţă apreciabilă, (cca.9 km) de locul în care doreau să ajungă, aceştia şi-au continuat drumul pe jos. Fiind încărcaţi cu multe bagaje, drumul fiind înzăpezit, acest lucru a început să devină destul de greu. Norocul lor a fost acela că jandarmii montani se aflau într-o acţiune de patrulare în zona respectivă. Ajutorul a fost de bun augur, mai ales datorită faptului că printre copii se afla o fetiţă care suferă de diabet şi o profesoară care avea probleme medicale de sănătate şi care deja întâmpinau greutăţi mari la deplasare. Imediat ce şi-au dat seama că cei mici nu mai pot căra bagajele către cabana la care doreau să ajungă, jandarmii i-au urcat pe o parte dintre aceştia alături de bagaje în ARO-ul din dotare, şi i-au condus către locaţia precizată, repetând acest traseu până i-au transportat pe toţi. Ba mai mult, în timpul petrecut la cabană, cei mici au fost vizitaţi de către jandarmii montani alături de salvamontiştii din zonă, nu numai pentru a verifica dacă totul este în regulă ci mai ales pentru a li se prezenta o serie de reguli minime pe care trebuie să le respecte atunci când pleacă într-o drumeţie dar şi pentru a le arăta cum pot acorda primul ajutor în cazul unor accidente petrecute în zona montană sau chiar în familie. La întoarcere, ieri dimineaţă, jandarmii montani vor fi din nou alături de cei 30 de copii pentru a-i conduce în siguranţă până la autocarul care i-a transportat înapoi spre casă, încheie povestea cu happy-end lt. Georgeta Căşvan, ofiţer relafii publice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5