Județul Bistrița-Năsăud s-a înfrățit cu una dintre cele mai dezoltate regiuni din Polonia: Județul Myślenice, Voievodatul Polonia Mică (Malopolska)!

În cadrul unei ceremonii care a reunit autoritățile administrației publice din Myślenice, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a semnat alături de omologul său polon, starostele Județului Myślenice, Josef Tomal ”Înțelegerea de Cooperare” între cele două regiuni.

Cooperarea dintre cele două județe are ca scop promovarea înţelegerii reciproce şi a prieteniei dintre poporul român şi cel polonez şi consolidarea cooperării între cele două unităţi administrativ-teritoriale. Scopul principal al colaborării în constituie promovarea contactelor între cetăţeni, precum şi a schimburilor de experiență în domeniile administraţiei publice locale, culturii, economiei, ştiinţei și tehnologiei, sportului, sănătăţii, educației și tineretului.

Un promotor al relațiilor de prietenie cu regiunea polonă, prezent la eveniment, este Nicolae Moldovan - primarul Orașului Beclean, care deja derulează proiecte comune cu Grupurile de Acțiune Locală și cu administrația din Myślenice.

Județul Myślenice este situat în zona de sud a Poloniei la o distanță de 35 Km față de orașul Cracovia și are o populație de 117.000 de locuitori. Economia județului este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industria chimică şi metalurgică, exploatarea și prelucrarea de cărbune și minereu, agricultură și procesarea hranei, dar și industria tutunului.

CONSILIUL JUDEȚEAN

Purtător de cuvânt,

Ivan Bogdan-Gruia

Comentarii

28/10/16 10:44
Vizitator

Dat fiind faptul ca intre Polonia si Romania nu exista o echivalenta in privinta unitatilor administrativ-teritoriale, oare Raducu stie ce fel de înfrățire a semnat? Inainte de regionalizarea din 1999, Polonia cuprindea 49 de regiuni administrative de marime mijlocie si 2800 de comune, avand o impartire administrativ-teritoriala aproximativ asemanatoare cu cea a Romaniei, care are si in prezent 41 de judete si 2700 de comune. Dupa 1999, cand a fost implementat proiectul de reorganizare administrativ-teritoriala pe trei niveluri,Polonia are in prezent 16 voievodate, corespunzatoare celor 16 regiuni de dezvoltare, 379 de districte, corespondentele judetelor si 2478 de comune, care functioneaza pe principiile descentralizarii si autoguvernarii. Prin urmare, Myślenice este unul dintre cele 379 districte din Polonia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5