LA ANIVERSARĂ

Aurel PODARU

Scriitorul Cornel Cotuțiu a împlinit, recent, 75 de ani! Dar să știți că nimeni nu-i dă mai mult de 80.
Ne cunoaștem de vreo 5o de ani, de când eu m-am stabilit la Beclean, iar el a revenit acasă.
Într-o vreme, înainte de Revoluție, în județul nostru existau doar doi inspectori de luat în seamă: Cornel Cotuțiu., inspector școlar, și subsemnatul, inșpector de mori.
Nota bene: dascălii din județ i se adresau lui C. C. cu apelativul ”tovarășe inspector”, în timp ce mie toți morarii îmi spuneau ”domnule inșpector”.
După Revoluție, am lucrat împreună, la revista ”Minerva”, unde s-a ivit un post de ”pălmaș” și am fost cooptat și eu în redacție.
Deși e mai tânăr cu câțiva ani decât mine, recunosc că în anumite privințe e mai inspirat, că uneori am avut de învățat de la el. Mi-a spus odată - ca să exemplific -, o vorbă pe care n-am s-o uit toată viața. ”Mă, zice, fii atent la mine. Ca să te lași de băutură, îți trebuie foarte multă tărie!”
La mulți ani, Cornel Cotuțiu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5