La Beclean, continuă extiderea canalizării
-
View the full image
foto
Lucrările la unul din cele mai importante proiecte ale Becleanului, modernizarea canalizării oraşului Beclean, obiectiv realizat cu finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii continuă într-un ritm susţinut . Proiectul se va materializa în 8,5 kilometri de canalizare nouă, cu 200 de cămine de colectare şi două pompe la pârâul Meleş. Pentru ca proiectul să fie finalizat cât mai repede, iar oamenii să beneficieze cât mai repede de această utilitate pe teritoriul întregului oraş, la această oră se lucrează la canalizare în mai multe zone din localitate, în zona Parc, pe străzile de peste calea ferată şi în zona cartierului rezidenţial. Se sapă traseele de canalizare, se introduc tuburile şi se montează căminele de vizitare, într-un ritm susţinut, ceea ce face ca reţeaua de canalizare a oraşului să se extindă şi să se modernizeze de la o zi la alta. De asemenea sunt într-o fază avansată lucrările de aducţiune a reţelei de apă în zona cartierului nou situat pe platoul Podirei. Toate aceste lucrări de amploare fac ca oraşul Beclean să îşi modernizeze şi să îşi îmbunătăţească tot mai mult infrastructura, căpătând într-un ritm rapid aspectul unui oraş european din toate punctele de vedere.
Pentru administraţia publică din Beclean cea mai mare provocare a fost să poată realiza într-un singur an, la 5 kilometri de oraş, cu rezolvarea uneori a unor probleme tehnice deosebite, toate utilităţile necesare dezvoltării zonei rezidenţiale şi a Băilor Figa : aducţiune de apă, canalizare, drum asfaltat, alimentare cu electricitate, televiziune prin cablu, telefonie, internet. Este ceva aproape incredibil să vezi materializându-se, într-un an de criză, toate aceste obiective, atât de importante pentru dezvoltarea oraşului Beclean şi a staţiunii turistice Băile Figa.
Adaugă comentariu nou