La Căianu Mic,

La Căianu Mic, Primul an în care 15 elevi cer “repatrierea” şi nu pleacă nici unul

Şcolile de pe raza comunei Căianu Mic se pregătesc pentru aşteptarea, pe 15 septembrie, în bune condiţii, a elevilor pentru anul şcolar 2008-2009. După cum declară directorul Grupului Şcolar “Ion Căian Românul”, Viorel Moldovan, săptămâna aceasta sunt în faza finală de igienizare atât şcolile din centru de comună, cât şi din Căianu Mare, Dobric şi Ciceu Poieni.

Şcolile îi vor primi pe elevi atât cu clasele zugrăvite, cât şi cu lemnele pregătite pentru iarna ce va urma, toate unităţile şcolare fiind aprovizionate cu combustibilul necesar căldurii. Aproape 15.000 lei s-au primit de la Inspectoratul Şcolar pentru dotarea a două cabinete, unul de ştiinţe economice şi altul de matematică, anul trecut liceul fiind dotat cu laboratoare ultramoderne de fizică – chimie, biologie şi istorie.

Directorul Moldovan doreşte să mai achiziţioneze o tablă interactivă, fiind astfel printre puţinele şcoli din judeţ care vor avea table interactive la limba română, matematică şi istorie. Nu lipsesc dotările cu cărţi, softurile educaţionale, materialele sportive şi, în premieră pentru Valea Ţibleşului, camerele de luat vederi. La şcoala de centru au fost montate deja opt camere, care vizualizează ceea ce se întâmplă în jurul clădirii, la intrările din şcoală, dar şi pe coridoare, urmând ca în viitorul apropiat să fie montate camere video şi în celelalte instituţii şcolare de pe raza comunei.

A fost desemnată, în urma licitaţiei, şi firma câştigătoare pentru etajarea grupului şcolar prin fonduri structurale, primindu-se deja 100.000 lei pentru execuţia proiectului. Directorul speră ca lucrările să înceapă cât de curând pentru că nu vor afecta cu nimic bunul mers al cursurilor, iar în vara următoare să fie inaugurat noul edificiu. Alţi 180.000 lei vor merge spre încălzirea centrală şi toalete la şcoala din Dobric, lucrare care va începe în luna octombrie. Şi aici este finalizat proiectul de etajare, deoarece în ultimii ani numărul copiilor a crescut.

Suntem în primul an în care copiii de la Căian nu mai pleacă în străinătate, ci revin acasă un număr de 15 elevi, făcând cereri pentru reintegrarea în învăţământul bistriţean. În clasa I sunt aşteptaţi, la nivel de comună, 60 de elevi, iar la capitolul “boboci” mai mari, la clasa a IX-a, 28 de elevi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5