Limitele poetului

Există cărți la care revin mereu cu plăcere. Și la autori dragi.

Nu am nicio îndoială că pentru poetul Mircea Măluț, logica se termină acolo unde încep limitele. Sfârșitul. Mircea Măluț (alias Marcel Seserman), profesor de matematică, fost subprefect, actualmente bibliotecar, s-a născut în Beclean. A copilărit pe malul Someșului ca și poetul Aurel Onișor și Mircea Cupșa. Singurii stihari care au văzut lumina zilei în orașul de pe Someș. Asta dacă nu greșesc. Nu Măluț (satul din care provine), ci malul, țărmul, marginea. Hotarul. Granița. Limita sub auspiciile căreia a văzut lumina tiparului „fragmente din monografiile imperiului” (Editura Tipo Moldova, Iași, 2012). O carte care stă sub semnul unui „enigmatic imperiu” (Gheorghe Grigurcu):

aici la marginea imperiului viitorul e ca un incest al destinului

Limita/granița (marginea) e una din polii liricii lui Mircea Măluț. Ca într-o catedrală, poetul continuă conversația cu ținuturile gândului. Meditației. Verdictul, pe care-l dă poetul, este că aceste margini (limite) nu sunt decât bucăți de pânză veche. Zdrențuite. Fâșii de cârpe rupte, stinse care acoperă fața acestei lumi căreia, noi, nu-i mai aparținem. Până și inima omului, deschisă să intre ,,saltul cu gheare cu tot”, face tot posibilul să fie prezentă la ,,ziua căderii”. Și oare de unde te poți prăbuși mai abitir decât de pe marginea unei prăpăstii?: în pierzania care ți-e hărăzită ca zeu și vierme deopotrivă:

cu asedii prelungi mă-ntâmpină viitorul

ştiu că demult marginile mă aşteaptă flămânde şi fac obositoare şi complicate calcule

pentru fărâmitura de echilibru

Sunt sigur că Mircea Măluț, poetul născut în Beclean, va începe o nouă viață: într-un limbaj. Și eu nu mi-l pot imagina decât la Măluț (ca dar al Someșului), aruncând cu pietre în apa râului de pe mal (stare de revelare) de unde va deduce, probabil ca și Wittgenstein, că „limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele”:

oricum ai merge tot pe-o margine te afli

între două verticale de întuneric

……..

suntem ecoul acestei mici erori imperiale

şi se desfoliază frica în fâşii lungi

când se toarnă seara în azimi