Lucrări avansate la bazinul şcolar de înot

Lucrările la bazinul şcolar de înot din oraşul Beclean, se derulează într-un ritm susţinut, astfel încât investiţia să fie finalizată cât mai curând, pentru ca atât elevii beclenari, cât şi alţi iubitori ai sporturilor acvatice din oraş să se poată bucura de ea.
După lucrările din ultimele luni, clădirea bazinului cu întreaga sa structură şi de asemenea bazinul sunt conturate, urmând să se lucreze la instalaţii şi finisaje în perioada următoare.
Conform proiectul întocmit, bazinul de înot de la Liceul Agricol din Beclean va avea o lăţime de 12,5 metri, 25 metri lungime şi până la 1,80 metri adâncime. Acesta va putea fi folosit nu doar de elevi, ci şi de alţi tineri ( după orele de curs) sau alte persoane interesate din oraş. Intrarea pentru cei din afara liceului se va face contra cost, astfel încât din sumele adunate să poată fi acoperite o parte din cheltuielile necesare întreţinerii şi funcţionării bazinului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5