Lumea lui Moș Crăciun construită din LEGO la Bistrița ! Vă aşteptăm !
Da, totul este adevărat, numai că este construit din piese LEGO(R). Asociația Brickenburg, împreună cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, vă invită la tradiționala Expoziție de Iarnă Brickenburg, găzduită de Casa Argintarului (Centrul German) din str.Dornei nr.5, în perioada 6 – 9 decembrie, dedicată nu doar fanilor LEGO(R), ci și tuturor celor curioși să exploreze lumi fantastice construite din celebrele cărămizi.
Integrându-se în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, ediția din acest an completează frumosul Târg de Crăciun al Cetații Bistriței, adresându-se, ca de obicei, nu doar copiilor, ci tuturor vârstelor. Și fiindcă este o perioadă magică a anului, alături de lumea fermecată în care Moș Craciun pregătește darurile, pentru cei petrecăreți va fi expusă lucrarea electro-funcțională realizată de d-nul Balogh Laszlo, reprezentând un festival EDM. Cu migală, atenție și răbdare autorul a reușit să "construiască" atmosfera unui astfel de festival de la publicul entuziast și până la sonorizare și jocurile fascinante de lumini.
Evident, vizitatorii se vor putea bucura de multe surprize care așteaptă să fie descoperite în cadrul Expoziției de Iarnă Brickenburg de la Bistrița.
Expoziția va putea fi vizitată începând de joi, 6 decembrie, până sâmbătă, 8 decembrie, între orele 11:00–19:00, iar duminică, 9 decembrie, între orele 11:00–17:00.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Adaugă comentariu nou