MApN continuă procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari. Vezi câte posturi sunt disponibile la Bistriţa şi Prundu Bârgăulu!

Procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei României continuă în anul 2018 cu o nouă etapă de recrutare a candidaţilor pentru încadrarea funcţiilor de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi-gradaţi rezervişti voluntari, care se desfăşoară în perioada 02.04 – 08.06.2018.

Pentru anul 2018, în unităţile militare din garnizoanele Bistriţa şi  Prundu Bârgăului, sunt disponibile un număr de 223 de posturi, dintre care 37 pentru ofiţeri, 3 pentru maiştri militari, 56 pentru subofiţeri şi 127 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.

Procedurile de recrutare a rezerviştilor voluntari se desfăşoară în baza Legii nr. 270 din 10 noiembrie 2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia. Rezerviştii voluntari reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a personalului militar în activitate.

În vederea înscrierii în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii se vor prezenta la sediul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a completa cererea de înscriere având asupra lor următoarele documente:

Ø actul de identitate, în original şi copie;

Ø certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;

Ø acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie;

Ø permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

Ø livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Recrutarea candidaţilor se desfăşoară zilnic, de luni până vineri, între orele 08.30 – 16.30 (miercuri, între orele 10.30 – 18.30).

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5