Maraton de caricaturi gratuite te așteaptă la deschiderea primei librării Alexandria din Bistrița!
Alexandria Librării, una dintre cele mai extinse reţele de librării din ţară, inaugurează joi, 5 martie 2015, începând cu orele 14.00, primul magazin din municipiul Bistrița. Fii alături de noi la marea deschidere și profită din plin de prețuri promoționale la sute de cărți care abia așteaptă să fie citite!
Evenimentul cel mai așteptat al zilei va fi însă maratonul de caricaturi gratuite oferite de talentatul artist Ovidiu Ambrozie Bortă BOA. Timp de 6 ore, de la 12.00 la 18.00, artistul vă așteaptă în librărie, să aștearnă zâmbete pe buze, în creion, pe colile de hârtie. Desenele (caricaturi sau portrete, după placul “mușteriilor”) vor fi dăruite gratuit „protagoniştilor”.
Situată în strada Mihai Eminescu nr. 5, librăria are o suprafaţă de vânzare de circa 200 mp. şi oferă un mix inovativ de branduri de top ai retailerilor din domeniul papetarie – birotică. Cele mai importante edituri din România (Rao, Polirom, Humanitas, Corint, Art, Litera, All, Aramis, Steaua Nordului, Paralela 45, Nemira, Editura Trei, Curtea Veche, etc.) au ales Alexandria Librării. Cei mai iscusiţi librari vă așteaptă de joi, 5 martie 2015 în libraria Alexandria în fiecare zi, după următorul program: de luni până vineri de la orele 07.30 la orele 20.00, sâmbăta de la 09-14.
Conceptul Alexandria Librării este original prin oferta variată de carte, prin atmosfera deosebită şi layout-ul modern al librăriilor, prin organizarea de evenimente care susţin adevărata cultură și elită românească (emisiuni TV pe teme culturale, sociale și politice, dezbateri, mese rotunde, lansări de carte, muzică).
La nivel regional, brandul Alexandria Librării s-a impus pe piața de profil, concomitent cu asumarea rolului de promotor al adevăratei elite și culturi românești, mărturie fiind implicarea activă în proiectul “Lecturi Urbane- Orașul Citește”, pe de o parte, dar și dezvoltarea unor programe de reduceri acordate cadrelor didactice și elevilor din sistemul de învățământ românesc (Educard, Schoolcard Alexandria, Partener Card).
Educard Alexandria este un program destinat exclusiv cadrelor didactice din Romania, indiferent de ciclul de învățămant în care activează: preșcolar, gimnazial, liceal sau universitar. Posesorii acestui card primesc o reducere de 10% la toate cărţile care nu fac parte din alte promoţii. Schoolcard Alexandria este un card dedicat elevilor şi studenţilor prin intermediul căruia aceştia primesc o reducere de “5% plus 5%” la cărţi şi rechizite.
Pe tot parcursul anului, Alexandria Librării şi editurile partenere organizează promoţii atractive, de la clasicele reduceri procentuale (de 20%, 30% chiar 50%) până la oferte speciale de genul “cumperi trei cărţi şi plăteşti doar două”.
Doar la Alexandria Librării bucuria lecturii se dublează! Până la sfârșitul lunii martie, ai reducere subtanțială de 50% la sute de titluri de la Editura All! Să nu mai pomenim de promoțiile speciale din “Luna Iubirii” care continuă până pe 10 martie: 25% reducere la zeci de titluri Rao – Colectia Pentru tine, 20% reducere la seria de autor Aurora Liiceanu, Editura Polirom, 20% reducere la House of Guides (cărţi pentru doamne şi domnişoare), 2+1 gratuit la întreaga ofertă Nemira, 50% reducere la zeci de cărţi pentru copii – Girasol, 10% reducere la toate articolele Helen Exley (cărţi în dar).
Alexandria Librării este una dintre cele mai importante rețele de librării din țară. Apărută în urmă cu 6 decenii ca ”Centrul de librării”, compania deține în acest moment 30 de magazine specializate în 12 județe din România: Suceava (punctul de plecare și centrul de management), Bacău, Botoşani, Iași, Vrancea, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Arad, Mureș, Neamț și din martie județul Bistrița-Năsăud, suprafața totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp.
Brandul ”Alexandria Librării” și actuala identitate vizuală au luat naștere în anul 2004. Numele amintește de Marea Bibliotecă din Alexandria. Sloganul Alexandria Librării: ”Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu” a devenit laitmotivul acțiunilor noastre.
Alexandria Librării crede în misiunea sa, crede cu putere în rolul pe care îl ocupă lectura în dezvoltarea individuală dar și a societății în ansamblu. Suntem o echipă tânără, dinamică, cu viziune. Proiectul ”Alexandria Librării” este un proiect realizat în timp, cu pași mărunți dar chibzuiți, aflat în continuă expansiune."
Date de contact Alexandria Librării Bistrița
Adresa: Str. Mihai Eminescu nr. 5
Telefon: 0263 234 220
E-mail: [email protected]
Web: www.librariilealexandria.net
Facebook.com/Alexandria Bistrita
Citiţi şi:
- Alexandria Librării- deschisă şi la Bistriţa
- Alexandria Librării, cea mai frumoasă librărie din Bistriţa. Surprize în fiecare zi pentru dumneavoastră
- Salonul editurilor şi revistelor literare, sub semnul lui Liviu Rebreanu
- Concursul literar „Bătălia cărţilor”. Câştigătorul va primi o tabletă
- Veste bună! Din 12 iulie, Librăria Humanitas, în centrul Bistriţei. La inaugurare, cărţi cu atutograf de la Mircea Cărtărescu
Adaugă comentariu nou