Marele poet George Coşbuc, omagiat la 150 de ani printr-un concert de romanţe - La oglindă
O manifestare de mare sensibilitate românească şi de un înalt patriotism s-a derulat la Centrul Cultural „Dacia” Bistriţa, în cadrul Colocviilor „George Coşbuc”, Festivalul Naţional de Poezie, prilejuit de un eveniment deosebit în literatura română şi mondială, sărbătorirea a 150 de ani de la naşterea celui mai mare poet de pe meleagurile judeţului nostru – George Coşbuc, „bardul de la Hordou”, cum mai este cunoscut în lumea literară, cel care a văzut lumina vieţii acum un secol şi jumătate, la Hordou, în 20 septembrie.
Pentru a-i cinsti memoria, opera şi a-l repune în drepturile sale legitime literare, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a organizat, în 19 septembrie, un superb şi profesionist concert de romanţe pe versurile poetului naţional G. Coşbuc şi un emoţionant recital de poezie, din opera valorosului poet, în sala de spectacole „Valeria Peter Predescu” din modernul, frumosul şi utilul centru „Dacia”.
În faţa unui numeros public select şi iubitor de romanţe şi poezie de calitate şi recunoscută în ţară şi peste hotare, au evoluat, într-un mod de o sensibilitate aparte, profesioniştii solişti de romanţe, pe versurile poetului G. Coşbuc, cunoscuta Matilda Pascal Cojocăriţa, Domnica Dologa – câştigătoarea marelui trofeu al Festivalului Naţional de Romanţe de la Târgovişte, Ioachim Spân – câştigător al Crizantemei de Argint, Alexandru Căpitan – câştigător al Crizantemei de Argint de la Târgovişte şi prof. Ioan Lazăr, recunoscut solist, care au încântat asistenţa şi au cules aplauze îndelungate la scenă deschisă.
Conducerea muzicală a deosebitului spectacol a aparţinut dirijorului Ştefan Cigu, care a interpretat Balada de G. Enescu, iar formaţia a prezentat o piesă compusă de dirijor, în finalul spectacolului.
Intercalat, Trupa de teatru profesionist „Trapa”, alcătuită din actorii Amelia Creţiu, Codruţa Pintea şi Daniel Deac au recitat nestemate poezii din opera bardului de la Hordou, fiind aplaudaţi de asistenţa participantă la Festivalul Naţional de Poezie „George Coşbuc”, ediţia a XXXII-a.
O menţiune specială se cuvine să o consemnăm prin profesionalismul de care a dat dovadă cunoscutul şi apreciatul artist Alexandru Pugna – vicepreşedintele Consiliului Judeţean BN.
Întregul spectacol a fost înregistrat de TVR 3, Studioul Cluj şi va fi transmis pe acest canal de televiziune.
O seară de vis, cu un regal superb de romanţe şi poezie, care au mers la sufletul şi inima spectatorilor, dovedind şi după 150 de ani că poetul G. Coşbuc este suflet în sufletul neamului său!
Citiţi şi:
- Coşbuc, cinstit de Biblioteca Judeţeană, la Hordou
- Colocviile de primăvară „George Coşbuc”
- Preşedintele USR, Nicolae Manolescu, la evenimentele dedicate aniversării a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc
- Clubul Monarhiştilor Bistriţeni l-a omagiat pe George Coşbuc
- Azi, 151 de ani de la naşterea lui Coşbuc. După tam-tam-ul de anul trecut, ziua de naştere a marelui poet trece neobservată de instituţii
Adaugă comentariu nou