Medicul Traian Gheorghe Dascăl şi monumentele donate
Sâmbătă, 11 februarie 2012, de la ora 21.00, la „Reporterii Realităţii” de pe Realitatea TV, reporterul Mircea Mureşan ni l-a adus în realitate pe „Medicul Statuilor – dr. Traian Gheorghe Dascăl – cel care a donat judeţului Bistriţa-Năsăud un număr de 29 de monumente (busturi, statui) la care se adaugă încă 3 în judeţul Cluj şi 1 în judeţul Suceava.
Preferata „Medicului Statuilor” sau Mecena Văii Someşului cum mai este supranumit Traian Gheorghe Dascăl, este Lupa Capitolina, din care a donat 5 exemplare, motivând aceasta prin faptul că ea reprezintă latinitatea poporului român.
Întrebat de reporter de ce atâtea donaţii?!, modest, dr. Dascăl a spus: „Aş fi putut să scriu o carte care m-ar fi costat mult mai puţin, dar am preferat să aşez pe soclu busturi ale unor oameni de cultură, monumente istorice pe care le vede orice trecător. Astăzi, se citeşte mai puţin, dar arta monumentală rămâne în memoria vizuală a celui care le priveşte chiar şi o clipă”.
Îl felicităm şi-i mulţumim că există!
Citiţi şi:
- Dr. Traian Gheorghe Dascăl
- Dr. Traian Gheorghe Dascăl a donat statuia,,Lupa Capitolina’’oraşului Sighet
- Tatăl statuilor din judeţ a trecut la cele veşnice. Dr. Traian Dascăl şi-a donat o mare parte din avere pentru 40 de monumente
- Reşiţeni impresionaţi de monumentele donate de dr. Dascăl
- Un doctor stomatolog din Năsăud inaugurează al 40-lea monument din banii proprii
Adaugă comentariu nou