Mesaj la 10 ani ai revistei „Mişcarea Literară”
Cu decenii în urmă apăreau în principalele oraşe ale ţării reviste literare. Astfel au apărut „Ateneu” la Bacău, „Tomis” la Constanţa”, „Ramuri” la Craiova, „Familia” la Oradea ş.a.m.d.
Bistriţa pe atunci era o localitate prea mică ca număr pe populaţie şi ca prezenţă a unei grupări literare notabile. Abia mai târziu, după ce Bistriţa a acumulat un număr de 90 mii locuitori, aproximativ, după ce în el s-a constituit o importantă guvernare de scriitori, se vădea tot mai mult necesitatea înfiinţării unei reviste literare în care iubitorii condeiului să-şi poată exprima gândurile, înclinaţiile artistice, opinii.
Au apărut atunci, mai târzior, revista „Cadran”, apoi „Minerva” care satisfăceau în parte aşteptările scriitorilor bistriţeni deveniţi între timp mai numeroşi, dar mai bine ancoraţi în climatul cultural-scriitoricesc al judeţului şi al ţării.
Datorită coagulării eforturilor unor cutezători întreprinzători care au beneficiat de ajutor bănesc substanţial din partea autorităţilor administrative devenite între timp democrate, a apărut revista „Mişcarea Literară”, cea mai serioasă, mai perenă, mai cuprinzătoare şi ca număr de pagini dar şi ca cuprindere teritorială. În ea se oglindeşte fenomenul cultural-literar din Sângeorz-Băi, Maieru, Beclean, Bistriţa ş.a. Este revista care, iată, a împlinit 10 ani de apariţie neîntreruptă, lucru ce ne bucură şi ne dă speranţe de viitor.
În ce mă priveşte m-am ataşat de la început de „Mişcarea Literară”, acest frumos nume rebrenian, publicând încă din primul număr poezii, memorial de călătorie, însemnări. Am devenit un fan fidel al revistei, consemnând în ziarul „Răsunetul”, unde lucram, apariţia fiecărui număr.
Poate că această fidelitate a mea faţă de revistă i-a făcut pe cei ce se ocupă mai îndeaproape de apariţia ei, să mă răsplătească cu acest premiu care pentru mine înseamnă foarte mult, cu atât mai mult cu cât el coincide în mod fericit cu împlinirea de către mine a vârstei de 70 ani, lucru ce mă bucură nespus de mult. Doresc „Mişcării Literare” un parcurs cât mai îndelungat şi să ne întâlnim sănătoşi şi la jubileul de 20 ani şi de 30 de ani.
G. Moldovan
Adaugă comentariu nou